Categories: PoliticieniUltima ora

Pirtea ii da replica lui Andea: „Acum 25 de ani avea o cariera consacrata, eu eram licean”

Rectorul UVT, Marilen Pirtea, a reacționat la scrisoarea semnată de mai mulți universitari timișoreni, la inițiativa deputatului PSD Petru Andea, în care aceștia își exprimă sprijinul pentru actualul premier și îl critică pe Pirtea pentru că a vrut să organizeze o dezbatere între cei doi candidați la UVT. Pirtea susține că nu are cum să aibă un limbaj comun cu Andea, fost membru al Asociației Studenților Comuniști.

Rectorul Universității de Vest, Marilen Pirtea, i-a invitat pe cei doi candidați calificați în turul II al alegerilor prezidențiale la o dezbatere publică în instituția pe care o conduce. Klaus Iohannis a acceptat provocarea, Victor Ponta a respins-o, iar luni 37 de universitari, membri PSD sau apropiați de acest partid, au semnat o scrisoare în care l-au criticat deschis pe Pirtea, susținând că Legea educației interzice astfel de manifestări în spațiul universitar. Primul semnatar al epistolei, deputatul PSD Petru Andea.

Marilen Pirtea privește cu detașare lucrurile. „Știți cum se spune, unii oameni vorbesc idei, alți oameni vorbesc despre evenimente, iar alți oameni vorbesc despre alți oameni. Cred că UVT a dezvoltat un spirit în care discutăm despre idei, facem dezbateri, promovăm valori, generăm un spirit. Nu cred că avem un limbaj comun, să spunem, cu domnul profesor Andea, în speță. Acum 25 de ani, domnul profesor Andea avea deja o carieră consacrată, iar eu eram un licean, așa că avem foarte puține lucruri în comun. La 25 ani de la revoluție, ar fi normal ca agenda culturală și cea socială a universităților să nu mai fie făcută de foști membri ai ASCR (Asociația Studenților Comuniști din România -n.r.)”, susține rectorul UVT.

Conform acestuia, până acum, dezbaterile de la Vest n-au fost o problemă. „UVT nu face politică. Aula Magna este deschisă tuturor dezbaterilor, așa cum a fost deschisă de fiecare dată când au venit Călin Popescu Tăriceanu, George Maior, Ana Blandiana, Florin Piersic, mai recent, duminică, ministrul Sportului, Gabriela Szabo, Crin Antonescu… sunt câteva personalități care au călcat pragul UVT, au susținut dezbateri în fața studenților și nu a fost absolut nicio problemă. Din punct de vedere legal, nu cred că este un impediment să organizăm o astfel de dezbatere. Nu organizam o dezbatere politică, ci o dezbatere de idei, pe teme de interes pentru România. În 2014, pentru președinția Comisiei Europene, au fost două dezbateri: la universitatea din Maastricht și la universitatea din Florența. Dacă vrem să trăim în Europa, trebuie să ne uităm acolo și să ne luăm modelele din acea parte”, susține Pirtea”.

Mai mult decât atât, rectorul UVT afirmă că a fost invitat și el să semneze scrisoarea respectivă. „Am fost sunat personal, cu multe-multe zile înainte, de domnul profesor Andea, să semnez și eu o astfel de listă de susținere a unuia dintre candidați. Am spus, cu tot respectul față de ambii candidați, nu sunt implicat politic și nu pot semna o astfel de listă, pentru că, în momentul în care semnez, ca persoană, vocea mea este, de fapt, vocea instituției. Noi avem acea parafrazare a lui Machiavelli, prin care spunem că scopul scuză mijloacele. Foarte puțină lume știe însă că replica integrală era «scopul scuză mijloacele atunci când este nobil». Asta ar trebui să dea de gândit. Și încă ceva: a trecut mai mult de un secol de când Densușianu spunea că învățătura te luminează, dar caracterul este cel care te înalță”, a concluzionat rectorul de la Vest.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Centrul de expertiză pentru bolile rare de la Spitalul de Copii Timișoara va fi recertificat de Ministerul Sănătății

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat recertificarea centrului de expertiză pentru bolile rare (CEBR) de…

6 secunde ago

Au fost recepționate noile rame electrice care vor circula de la Timișoara pe calea ferată/Foto

Reprezentanții Autorității pentru Reformă Feroviară au făcut recepția preliminară a două garnituri de tren produse…

6 minute ago

Vreme „accesibilă” în weekend. Vom avea temperaturi „blânde”

Iarna vrea să mai rămână, februarie fiind o lună rece, dar primăvara dă semne că…

53 de minute ago

Începând de luni, restricții de circulație bulevardul 16 Decembrie 1989

La solicitarea S.C Aquatim S.A, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…

O oră ago

Lugojul a uitat să mai câștige! Înfrângere șoc după ce a avut 2-0

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj se află din păcate pe „topogan”. Tocmai a bifat…

O oră ago

Prețul stabilității iluzorii: de ce guvernarea prin ezitare ne împiedică să avansăm

România nu este condusă de o coaliție. Este administrată printr-un armistițiu administrativ cu program zilnic, unde…

4 ore ago