Preafericitul Daniel, cetatean de onoare al Timisului! Colanul de 1.000 de euro vine dupa 10 decembrie

Consilierii județeni au trecut, în sfârșit, proiectul privind declararea Preafericitul Patriarh Daniel cetățean de onoare al Timișului. S-a votat în unanimitate, titlul urmând să-i fie decernat înaltului ierarh cel mai probabil în luna decembrie.

Deocamdată, în plenul CJ Timiș nu s-a aprobat decât acordarea titlului, urmând ca Patriarhul Daniel să-și primească onorurile când va ajunge la Timișoara. Acesta va veni în orașul de pe Bega pentru întronizarea noului mitropolit al Banatului, ceremonie care va avea loc, cel mai probabil, în cea de-a doua jumătate a lunii decembrie. Ca să nu există niciun fel de discuții despre cine a inițiat proiectul – pe care își puseseră semnăturile inițial președintele CJ, Titu Bojin, vicepreședintele CJ, Călin Dobra, primarii din Lugoj și Bara, Francisc Boldea și Ioan Lăzărescu, toți de la PSD, și consilierul Tiberiu Lelescu, de la PDL – s-a făcut un amendament prin care se specifică faptul că toți consilierii județeni au propus această numire. „S-a dat acordul pentru acordarea titlului. Noi avem dat la monetăria statului pentru realizarea a trei garnituri cu tot ceea ce înseamnă acest colan, medalia, pachetul cu tot ceea ce înseamnă cetățean de onoare. Vom avea posibilitatea să le avem după data de 10 decembrie. Patriarhul a fost de acord ca, la sosirea în Timișoara pentru instalarea mitropolitului Banatului, să poată să se facă și această înmânare, ca să nu mai vină încă o dată. Eu sper însă să vină și anul viitor, la inaugurarea mănăstirii de la Dobrești”, a declarat Titu Bojin. Satul Dobrești, care aparține de comuna Bara, este locul în care s-a născut dr. Daniel Ciobotea. Colanul din argint aurit, cu o greutate de 200 de grame, care îi va fi înmânat costă peste 4.400 de lei.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Vreme bună în primul weekend calendaristic de vară

După echinocțiul din 20 martie, primăvara își intră cu adevărat în drepturi. Acest weekend va…

11 minute ago

Sejur de şapte zile pe insula Zakynthos, cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 25 iunie - 2 iulie, o vacanţă…

O oră ago

Statul fără centru: de ce România nu poate decide

România crește. Statul improvizează. Iar diferența dintre ele începe să coste — nu teoretic, ci…

3 ore ago

Continuă curăţenia de primăvară în Moşniţa Nouă prin colectarea gratuită a deşeurilor vegetale

Primăria Moşniţa Nouă reamintește cetățenilor că în perioada următoare campania de colectare a deșeurilor vegetale…

3 ore ago

În luna aprilie, Retim va distribui gratuit saci galbeni în Ghiroda şi Giarmata Vii

Retim va distribui, în luna aprilie, câte o rolă de saci galbeni pentru gospodăriile din…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 21 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 21.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago