Pe numele președintelui CJ Timiș și al PSD Timiș, Titu Bojin, a fost dispusă începerea urmărirea penală, acesta fiind acuzat de conflict de interese și abuz în serviciu. Dosarul lui Bojin este instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Într-o primă fază, dosarul în care este implicat președintele CJ Timiș, Titu Bojin, a fost instrumentat de procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș. În luna octombrie 2013, aceștia au ridicat de la Apele Române mai multe contracte semnate cu firma Temadi TMB. Concret, este vorba de concesionarea a două bălți de pescuit, la Dumbrăvița și Ianova, către firma amintită, la care acționari erau soția și fiul șefului CJT. În perioada semnării acestor contracte, Bojin era director general la Apele Române Banat. Ulterior, acțiunile firmei au fost cesionate către un consilier PSD din Remetea Mare, localitatea de domiciliu a lui Bojin. Potrivit procurorilor, în acea perioadă statul ar fi fost prejudiciat prin neachitarea unor taxe. De asemenea, în contabilitate s-au găsit mai multe nereguli.
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…
Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…
Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…
Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…
De vreo săptămână, un război necruţător a început între cele două vidanje media, care au…