Centura Timisoarei ramane o himera

Șoseaua de centura a Timișoarei, introdusă pe ultima sută de metri în Masterplanul General de Transport, nu este o prioritate pentru actualul guvern. În 2015 nu va fi alocat niciun leu de la bugetul central pentru ea, iar estimările pentru viitorii trei ani sunt și ele tot zero.

La finele lunii noiembrie, Ministerul Transporturilor a anunțat că, în urma dezbaterilor publice, varianta ocolitoare Timișoara Sud va fi introdusă în Masterplanul General de Transport, versiunea revizuită, care va fi prezentat în guvern în perioada următoare. Inițial, centura de sud nu apărea în acest document, din simplul motiv că oficialii ministerului au ajuns la concluzia că o astfel de șosea nu este necesară! „În Masterplanul General de Transport (…) a fost realizată o analiză pentru identificarea potențialelor proiecte pentru variante ocolitoare, care a ținut cont de populația orașelor și de traficul de tranzit al vehiculelor grele și ușoare. Această analiză nu a identificat nevoia pentru implementarea unei variante ocolitoare în partea de sud a orașului Timișoara”, se preciza într-un document semnat de ministrul Transporturilor, Ioan Rus.

Acum, după ce necesitatea centurii de sud a fost recunoscută oficial, lucrurile nu sunt cu nimic mai simple pentru timișoreni. Cei care mai sperau că, poate, guvernul își va îndrepta atenția și spre nevoile urbei de pe Bega vor fi dezamăgiți. Anexa 3 a proiectului Legii bugetului de stat pe 2015, publicată pe site-ul Ministerului de Finanțe, nu aduce vești bune pentru Timișoara. „Sinteza privind politicile si programele bugetare pe termen mediu ale secretariatului general al guvernului pentru anul 2015 și perspectiva 2016-2018” precizează negru pe alb că propunerea de alocare de fonduri pentru varianta de ocolire Timișoara Sud, în 2015, este fix… 0 lei! Astfel, pentru „pregătirea pentru construirea variantelor de ocolire Toplița, Tușnad, Sighișoara, Fărăgaș, Huedin, Bârlad și Timișoara Sud”, sumele trecute în dreptul rubricilor credite de angajament și credite bugetare sunt, peste tot, 0. Mai trist este că și estimările pentru perioada 2016-2018 sunt la fel de „generoase”.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

2 ore ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

3 ore ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

5 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

5 ore ago

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

8 ore ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

9 ore ago