După o zi de deliberări Guvernul Ponta, varianta a IV-a, și-a anunțat noua structură. Una dintre schimbările majore o reprezintă lipsa lui Liviu Dragnea de la conducere, acesta pierzându-și funcția de vicepremier. De asemenea, printre noii miniștri se numără și Sorin Grindeanu, deputatul social-democrat de Timiș.
În urma discuțiilor de vineri s-a decis că viitorul Cabinet va avea un singur vicepremier, respectiv Gabriel Oprea. Liviu Dragnea se va ocupa doar de portofoliul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.
Lista prezentată de Ponta îi cuprinde pe Darius Vâlcov, care va prelua portofoliul Finanțelor și pe cel al Bugetului. Grațiela Gavrilescu (PLR) va deveni ministrul Mediului, în timp ce Andrei Gerea, tot de la PLR, va deține portofoliul Energiei și se va ocupa și de domeniul IMM-urilor. Mihai Tudose de la PSD va prelua portofoliul Economiei, iar social-democratul Sorin Grindeanu va deveni Ministru al Comunicațiilor. La Cultură a fost propus Ionuț Vulpescu. În Guvernul Ponta IV, Adrian Anghel se va ocupa de Ministerul Românilor de Pretutindeni, iar Liviu Pop de cel al Dialogului Social. Portofoliul Educației a fost preluat de PC, și i-a revenit lui Sorin Câmpreanu.
DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…
Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…
Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…