Categories: Social

Mos Craciun, ajutat de timisoreni cu inima buna, a ajuns si copiii de la „Rudolf Walther” / FOTO

Dragă Moş Crăciun, sunt Edi, am 11 ani şi sunt în clasa a VI-a. Eu mai am patru fraţi, dintre care unul este cu mine aici (…) Îmi doresc, dacă merit, o pereche de ghete sau o undiţă.” E doar una din cele 108 scrisori pe care le-a primit Moș Crăciun de la copiii din Satul „Rudolf Walther”. Oameni cu suflet le-au îndeplinit și anul acesta dorințele.

„Dragă Moş Crăciun, sunt Edi, am 11 ani şi sunt în clasa a VI-a. Eu mai am patru fraţi, dintre care unul este cu mine aici. Cu învăţătura merg bine şi îmi plac matematica şi sportul. În general sunt cuminte, mai fac câte o boacănă, dar îmi pare rău şi încerc să mă îndrept. Îmi doresc, dacă merit, o pereche de ghete sau o undiţă.” Edi nu este singurul copil din Satul „Rudolf Walther” care provine dintr-o familie săracă sau a fost abandonat de părinţi și care i-a cerut lui Moş Crăciun o pereche de ghete, sau o carte, sau o geacă de iarnă, dar… numai dacă merită. „Sper ca anul acesta să ajungi la toţi copiii şi dacă tu crezi că şi eu merit, te rog să îmi aduci o pereche de role şi un trening” – asta i-a scris Moșului Gabriel, un băieţel de 11 ani, care locuieşte tot în satul Rudolf Walther. Şi mai emoţionantă a fost scrisoarea lui Iasmin. Copilul are zece ani și și-a dorit să primească, de Crăciun, cartea „Singur pe lume”, a lui Hector Malot.

În total, sunt 108 micuţi care locuiesc în Satul de Copii „Rudolf Walther”. Ei provin din familii sărace care nu i-au mai putut creşte sau au fost abandonaţi de părinţi. Reprezentanţii Fundaţiei „Rudolf Walther” și-au pus, și în acest an, speranţa în oameni cu inimă mare, care să-i ajute pe copii să aibă un Crăciun mai frumos şi să primească ce îşi doresc. Au postat pe site-ul fundaţiei şi pe pagina de Facebook scrisorile micuţilor, astfel încât oricine a vrut să facă o faptă bună în preajma sărbătorilor a putut să aleagă o scrisoare şi să-i ducă copilului cadoul dorit. Bucuria celor mici nu s-a putut măsura în cuvinte, iar asistenţii sociali le mulţumesc oamenilor că şi anul acesta l-au ajutat pe Moş Crăciun.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Electroruga Buzad lansează artileria grea: valul 2 aduce nume internaționale din techno și drum & bass

Și va fi spectacol! Electroruga Buzad ridică miza pentru ediția din 29–31 mai 2026 și…

48 de minute ago

Program de screening pentru depistarea hepatitei C la Spitalul Clinic CF Timișoara. Pacienții pot beneficia de testare si tratamente gratuite

Hepatita C este o infecție virală cauzată de virusul hepatitic C. În lipsa unui diagnostic…

O oră ago

Pe șantierul autostrăzii Margina – Holdea sunt 800 de muncitori și 200 de utilaje/Foto

La Tunelul A1, în lungime de 415 metri pe un sens și 367,5 metri pe…

2 ore ago

Enigma USR și a domnului Salvador

Să mai zică cineva că toate partidele sunt la fel! Că toate fură, toate mint…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 26 februarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 26.02.2026, unde se vor executa reparaţii…

5 ore ago

Ovidiu Cuc este noul director al CS Timişul Şag

Începând de marţi, 24 februarie, fostul fotbalist al lui Poli Timişoara Ovidiu Cuc este noul…

18 ore ago