Categories: Info si Utile

Alergare pentru sanatate, in Parcul Botanic

Timișorenii care vor să facă mișcare în cadru organizat sunt invitați la o tură de alergare în Parcul Botanic. Acesta va avea loc sâmbătă, 10 ianuarie, de la ora 11, și va deveni obișnuință de acum încolo. Cel puțin așa susține Ștefan Cojocnean, campion mondial la sporturi extreme, inițiatorul acțiunii.

Prima ediție din acest an „Alergării pentru sănătate” a avut loc chiar pe 1 ianuarie, când peste 20 de persoane s-au strâns în Parcul Botanic. Încântat de succesul acțiunii, desfășurate chiar după noaptea de Revelion, Ștefan Cojocnean a decis să organizeze săptămânal o astfel de întâlnire. „De acum, în fiecare sâmbătă, în intervalul orar 10 – 11, puteți veni în Parcul Botanic din Timişoara, să faceți mișcare alături de noi. Alergarea regulată îmbunătăteşte calitatea vieţii iar acest eveniment se dorește a fi factorul declanşator pentru cei care vor participa să prindă gustul mişcării şi ulterior să practice sportul”, spune Cojocnean. „Alergarea pentru sănătate” este, practic, o cursă în care fiecare participant aleargă sau merge în ritmul său, pe durata a 15-30-45-60 minute. Mai multe detalii puteți găsi aici.

Share
Published by
Silvia Suciu

Recent Posts

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

33 de minute ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

O oră ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

2 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

2 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

2 ore ago

Contractul de finanțare cu fonduri europene pentru completarea Inelului II de circulație a fost semnat

ADR Vest și Primăria Timișoara au semnat contractul de finanțare, din fonduri europene, a proiectului…

2 ore ago