Categories: Primăria Timişoara

Horticultura mai primeste un milion de euro! Suma e pe sase luni, doar pentru centrul Timisoarei

Fără contracte de întreținere a spațiilor verzi pentru alte zone decât centrul orașului, Primăria Timișoara pregătește o suplimentare de fonduri pentru Horticultura. Societatea ar urma să primească 4,5 milioane de lei în plus, pentru a putea face lucrări în zona zero în următoarele șase luni. Până atunci se speră că vor fi încheiate și licitațiile.

Scandalul legat de întreținerea spațiilor verzi din Timișoara a ținut luni agenda consilierilor locali, fără vreun rezultat concret. Toate contractele încheiate pe cele șase sectoare ale orașului au expirat în toamna anului trecut. Ulterior, SC Horticultura a fost de acord să se ocupe în continuare de zona centrală a orașului, beneficiind de un contract încheiat în luna octombrie, cu o valoare de 2,2 milioane de lei. Directorul Andrei Drăgilă a refuzat însă categoric să preia și întreținerea celorlalte sectoare ale orașului, pentru că ar fi trebuit să presteze lucrările la tarifele stabilite prin contractele expirate, considerate prea mici. Nici acum primăria nu a încheiat alte contracte pentru spațiile verzi, astfel că… noroc cu iarna! În caz contrar, prin Timișoara ar fi apărut adevărate jungle.

Horticultura a beneficiat, în octombrie, de o suplimentare a valorii contractului, de 2.2 milioane de lei, cu tot cu TVA. Trei luni mai târziu, societatea condusă de Andrei Drăgilă e pe cale să primească o altă gură de oxigen. Astfel, un proiect de hotărâre de consiliu local publicat pe site-ul PMT prevede o nouă suplimentare a valorii acestui contract. „Deoarece până în prezent, nu s-a stabilit prin licitaţie publică deschisă un executant pentru întreţinerea şi amenajarea, parcurilor, scuarurilor, spaţiilor verzi, sistemelor de irigare, locurilor de joacă şi canisitelor, tăieri de corecţie, elagare şi defrişare arbori de pe domeniul public al municipiului Timişoara (…) propunem suplimentarea valorii contractului cu suma de 3.630.000 lei la care se adaugă TVA (…), astfel încât aceasta se va modifica de la valoarea de 1.795.161 lei exclusiv TVA, la 5.425.161,00 lei exclusiv TVA”, se precizează în referatul care însoțește proiectul. Practic, este vorba despre o sumă totală de 6,72 milioane de lei, adică 1,49 milioane de euro, cu tot cu TVA. „Suplimentul” este de 4.5 milioane de lei, cu TVA inclus.

Conform aceluiași referat, suplimentarea este necesară deoarece suma alocată până acum s-a epuizat, iar „primul semestru al anului reprezintă perioada în care se efectuează lucrări de plantare a arborilor şi arbuştilor (…) dar şi necesitatea efectuării lucrărilor de cosire (începând cu lunile martie-aprilie, când temperaturile cresc), udare a materialului dendrologic, plantare de specii floricole anuale”. Actul adițional ar urma să aibă o durată de șase luni, până la expirarea lui oficialii primăriei estimând că vor avea contracte de întreținere a spațiilor verzi stabilite prin licitație.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…

13 ore ago

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

14 ore ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

17 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

18 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

18 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

19 ore ago