Nicio oferta pentru vaporetto! Licitatia va fi reluata in alte conditii

Nicio firmă nu vrea să vândă Primăriei Timișoara vaporașe pentru transportul pe Bega. La licitația organizată de municipalitate nu s-a prezentat nimeni, astfel că procedura va fi reluată. Între timp, va fi cerut ajutor din străinătate.

Primarul Nicolae Robu anunța, săptămâna trecută, că licitația pentru cumpărarea a șapte vaporetto este pe ultima sută de metri, ofertele urmând să fie deschise pe 12 ianuarie. Edilul spera ca, din cea de-a doua jumătate a anului, timișorenii să poată circula cu vaporașele pe Bega. „Specialiștii au stabilit toți parametrii, astfel încât să se poată naviga foarte bine pe Bega cu aceste mijloace de transport și să se poată face și manevrele de rigoare, inclusiv întoarcerile. Problema este rezolvată de specialiști, dar, sigur, oricine poate face comentarii”, afirma Robu. Felul în care se va circula, dar și prețul biletelor urma să fie anunțate după achiziționarea ambarcațiunilor. Primăria intenționa să cumpere vaporașe cu două motoare, care trebuie să aibă între 50 si 70 de locuri. Acestea urma să fie livrate în cel mult patru luni de la semnarea contractului. Toate bune și frumoase, însă, luni, la deschiderea ofertelor… surpriză! „Din păcate, nu am primit nicio ofertă din partea agenților economici. În următoarele zece zile vom reevalua prevederile legate de preț și de termenul de livrare, precum și de caracteristicile tehnice. Urmează ca, în această săptămână, să contactăm alte primării din Europa care au acest tip de serviciu și să ne edificăm asupra problemelor care ar fi putut exista în caietul de sarcini”, ne-a declarat viceprimarul Dan Diaconu. Licitația viza achiziționarea a șapte vaporașe, la un preț de aproximativ un milion de euro.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

2 minute ago

Sâmbătă, „Lada cu Zestre” ajunge la Ghiroda

Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…

42 de minute ago

Războiul suveraniştilor, faza pe excremente, şi legătura cu… măgarul lui Buridan

De vreo săptămână, un război necruţător a început între cele două vidanje media, care au…

2 ore ago

AJF adună copiii Timișoarei în fața televizorului pentru meciul României cu Turcia

Prima acțiune a „noului AJF” are în centru copiii orașului. Astfel, joi, 26 martie, Sala…

2 ore ago

Horticultura amenajează parcul din fața Spitalului de Copii: “Un loc mic, dar cu un impact mare”

Angajaţii Horticultura au demarat lucrările pentru amenajarea micului parc din Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”.…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 24 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 24.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago