Vitezomanii din Timiș au avut ghinion luni. Aproape 160 de șoferi care au călcat prea tare pedala de accelerație au fost amendați de polițiștii de la Rutieră, iar o parte dintre ei au rămas și fără permise de conducere.
Aproape 300 de sancţiuni contravenţionale au dat, poliţiştii rutieri şoferilor indisciplinaţi, în ultimele 24 de ore. Acţiunea rutieriștilor a vizat, în special, depistarea conducătorilor auto care nu respectă limitele de viteză și fac depășiri în locuri nepermise. Toate radarele din dotarea Serviciului Rutier au fost amplasate în cascadă în județ, astfel că șoferii vitezomanii n-au prea avut scăpare. Au fost amendați astfel, pentru depășirea vitezei legale, 159 de conducători auto. Polițiștii au reținut, de asemenea, în vederea suspendării, 29 de permise de conducere, 13 dintre acestea fiind pentru depășiri neregulamentare.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…