Categories: Invatamant

Aura Danielescu nu stie daca mai vrea sa fie inspector scolar general

Cu mai puțin de un an la șefia Inspectoratului Școlar Județean Timiș, Aura Danielescu nu știe dacă vrea să continue. Ea spune că funcția este foarte solicitantă și nu-i permite să se ocupe de familie așa cum și-ar dori. Danielescu mai are însă timp să se hotărască.

În câteva săptămâni, Inspectoratul Școlar Timiș va avea, în sfârșit, un șef care să fi câștigat un concurs pe funcție. Numită în funcție prin ordin de ministru anul trecut, Aura Danielescu ar trebui să dea, practic, examen, dacă vrea să-și păstreze funcția. Deocamdată însă, nu e hotărâtă. „Nu știu ce să spun. Și eu am fost luată prin surprindere vineri. Nu m-am gândit încă. (…)Sigur, este o oportunitate pentru cei care dorim (…) E o funcție plină de provocări, ocupă foarte mult timp. Eu cel puțin nu pot să le fac față foarte bine la amândouă… și inspectorat, și familie. Eu pe partea a doua am pierdut. Tot ce pot să spun este că îmi place și, atât timp cât m-am dedicat trup și suflet ISJ, am pierdut pe partea personală. A fost o provocare pentru mine și am luat-o ca atare. (…) Nu m-a obligat nimeni”, ne-a declarat actualul inspector școlar general. Cumnata deputatului Sorin Grindeanu mai are însă timp să ia o decizie până pe 23 februarie, acesta fiind ultima zi pentru depunerea dosarului.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

3 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

3 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

3 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

4 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

7 ore ago