tramvai
Un incident mai puțin obișnuit s-a petrecut joi dimineață, într-una din garniturile care circulă pe linia 9. Doi adolescenți n-au găsit ceva mai bun de făcut decât să dea foc unui scaun! Din fericire, ceilalți călători au reușit să stingă flăcările. Teribiliștii au ajuns acum pe mâna polițiștilor.
Joi dimineață, doi puști au speriat un vagon întreg de călători, pe linia tramvaiului 9, după ce au dat foc unui scaun dintr-un tramvai. Oamenii din jur au intervenit și au stins flăcările, iar apoi s-au și l-au anunțat pe vatman. Acesta a înștiințat Poliția Municipală, cei doi adolescenți fiind reţinuţi pentru vandalizare. Din cauza mirosului produs de fum, tramvaiul a fost retras din circulaţie timp de o oră, ceea ce a dus la întârzieri pe această linie, chiar dacă din Depoul Dâmboviţa a fost trimis în traseu un tramvai-rezervă. „Facem apel, pe această cale, către toţi călătorii să informeze şoferii sau vatmanii când asistă la astfel de acte de vandalizare în interiorul mijloacelor de transport în comun, pentru a putea interveni sau, dacă este cazul, să anunţe organele abilitate”, transmit reprezentanții RATT.
Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…
Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…
Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…
Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…
Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…
Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…