Consilierii locali trebuie să aprobe, în viitorul plen, proiectul privind reamenajarea sălii de consiliu a primăriei. Investiția de aproape 530.000 de lei este prevăzută în bugetul local și are un termen de execuție de cinci luni. Interesant este însă motivul pentru care s-a decis să se intervină.
Sala de consiliu a Primăriei Timișoara va fi transformată total până la finele acestui an. După modelul CJ Timiș, ea va deveni o sală multifuncțională. „Vor fi cu totul altfel amplasate mesele, în careu, în partea din mijloc, pentru cei care participă la ședințe, iar în stânga și în dreapta vor putea sta cei care asista la ședințe. Va scădea astfel distanța dintre actorii principali ai ședințelor și cei care asistă. Sala va putea fi folosită multifuncțional, pentru că nu vor mai fi mese fixe. Oricând ele vor putea fi mutate și vor putea fi organizate recepții și alte evenimente. Va fi pusă în valoare și ca frumusețe, este o sală cu potențial, dar, din păcate, a fost încărcată cu acele structuri metalice. Vor dispărea toate”, explica, acum câteva zile, primarul Nicolae Robu.
Între timp, pe site-ul PMT a apărut proiectul de hotărâre referitor la „obiectivul de investiții «DALI (expertiză tehnică) + PT + DDE + Caiet de sarcini, amenajări interioare la Sala de Consiliu a Primăriei Municipiului Timişoara, bd. CD Loga”. În referatul care însoțește proiectul, explicația este cu totul alta decât cea a primarului și nu prea are legătură cu multifuncționalitatea. „Actuala conducere a Primăriei Timişoara doreşte reabilitarea Sălii de consiliu datorită faptului că aceasta a fost multă vreme folosită pentru oficierea căsătoriilor civile, ceea ce a dus la un trafic intens în această zonă a clădirii, cu consecințe de uzură sporită a mobilierului și a pardoselii (…) Ținând cont de faptul că zona centrală a oraşului trece printr-un amplu proces de reabilitare şi modernizare, iar municipiul Timişoara îşi concentrează forţele pentru obţinerea statutului de capital culturală a Europei, se impune ca o necesitate reamenajarea şi optimizarea acestui spaţiu”, scrie, negru pe alb, în acest referat! Ar mai trebuit spus că, la Timișoara, din 2006, cununiile civile s-au oficiat, cu unele excepții, la mall, iar în toamna lui 2011 a fost inaugurată Casa Căsătoriilor, în spatele Poștei Mari.
Managerul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara, medicul Tudor Constantin Luca, a primit de la…
Primarul oraşului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, a anunţat că a fost lansat în liciatţie proiectul…
Iarnă în toată puterea cuvântului în țară. În Banat însă, vremea va fi mai blândă…
În România, meritul nu aduce resurse. Puterea, da. Diferența dintre orașe nu ține de…
Pe lista proiectelor care vor fi supuse votului consilierilor locali în cadrul unei viitoare ședințe…
Medicii români sunt afectați tot mai mult de fenomenul de burnout, de epuizare, și surprinzător,…