Categories: Primăria Timişoara

Inca un sondaj marca Robu: vor timisorenii sa iasa in strada ca sa primeasca bani pentru centura?

Vreti sau nu miting pentru a obține bani pentru construirea șoselei de centură? Asta vrea să știe, de la prietenii săi de pe Facebook, primarul Nicolae Robu. Edilul a postat, luni, dimineață, pe grupul „Împreună pentru Timișoara”, cel de-al 43-lea sondaj și așteaptă acum reacția oamenilor.

„Dragi prieteni, demersurile mele repetate, însoţite de cele 15.000 de semnături şi de promisiunea unui mare miting, cu 20.000 de participanţi, pentru Centura de Sud a Timişoarei, la care se adaugă -trebuie să o spunem onest – insistenţa deputatului Ion Răducanu (UNPR), au făcut, toate la un loc, ca Guvernul PSD să-şi revizuiască poziţia faţă de Centura Timişoarei, renunţând a mai considera că ea nu este o prioritate şi incluzând-o, în sfârşit, în Master Plan-ul Naţional pe Transporturi”, a notat primarul Nicolae Robu. Totuși, apariția centurii de sud în masterplan este, până una-alta, o chestiune pur teoretică, atâta vreme cât finanțarea lucrării este sublimă, dar lipsește cu desăvârșire. În aceste condiții, Robu vrea să știe dacă prietenii săi de pe Facebook sunt de acord cu ideea unui miting. „Vă întreb: Sunteţi de acord să organizăm un mare miting pentru finanţarea începând din 2015 a Centurii Sud a Timişoarei, obiectiv inclus în Master Plan-ul Naţional pe Transporturi? Dacă da, clicuiţi «Like». Dacă nu, postaţi textul «N-avem nevoie de centură, nouă ne e bine şi aşa, important e ca Guvernul să aibă linişte»”, a scris primarul. Centura de sud a Timișoarei, considerată inițial nejustificată din punctul de vedere al traficului și lăsată pe dinafară în draftul Masterplanului General pe Transporturi, va apărea în variant finală a acestuia. Sursa de finanțare este însă inexistentă: bugetul național prevede fix 0 lei pentru acest an, iar previziunile pentru următorii doi ani sunt la fel de „optimiste”.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

11 minute ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

3 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

4 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

4 ore ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

5 ore ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

6 ore ago