Arhiva pentru eticheta: miting

„Manifest pentru Europa”. Timişorenii chemaţi din nou în stradă pentru a apăra valorile Revoluţiei

„Manifest pentru Europa”. Timişorenii chemaţi din nou în stradă pentru a apăra valorile Revoluţiei

În contextul dramatic pe care-l traversează ţara nostră, Inițiativa Timișoara și Societatea Timișoara cheamă timișorenii să transmită un mesaj clar de susţinere a Căii Europene, în cadrul unei miting. Evenimentul sub titlul „Manifest pentru Europa” va avea loc în Piața Operei, vineri 16 mai, începând cu ora 19.00. La mitingul iniţiat de Ilie Stepan, compozitorul Imnului

Ilie Stepan, compozitorul imnului Timişoarei, îi invită pe timişoreni la “Manifest pentru Europa”

Vineri, 16 mai, ora 19.00, în locaţia plină de simboluri a Pieţei Operei, timişorenii sunt invitaţi la un nou miting în care să-şi reafirme decizia de-a urma Calea Europeană. Evenimentul este organizat la iniţiativa legendarului rocker Ilie Stepan, Societatea Timişoara şi Iniţiativa Timişoara. Ilie Stepan, compozitorul imnului Timişoarei, alături de Societatea Timişoara şi Iniţiativa Timişoara,

“Un singur drum, Europa”. Miting pro-european, vineri, în Piaţa Operei din Timişoara

Vineri, 9 mai, chiar de Ziua Europei, de la ora 20.00, în simbolica Piaţă a Operei din Timişoara va avea loc un miting Pro Europa.  Evenimentul este organizat de Inţiativa Timişoara.  Organizatrorii afirmă că România se află într-unul dintre cele mai grele momente din istoria sa post-decembristă. Un punct de cotitură în care avem de

Miting pro-Europa și împotriva mesajelor antieuropene și extremiste, la Timișoara

Câteva sute de persoane, majoritatea tineri, s-au mobilizat, marți seara, în zona zero a Timișoarei, pentru a demonstra pentru o Românie pro-Europa și împotriva mesajelor antieuropene sau NATO, exprimate în mediul public în alte zile. Desigur, situația vine după ce candidatul independent Călin Georgescu a reușit să obțină cele mai multe voturi la primul tur

Mobilizare liberală. Sâmbătă vine Nicolae Ciucă la Timişoara, într-o perioadă sensibilă pentru PNL Timiş

Cu o săptămână înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale, Nicolae Ciucă, preşedintele PNL Timiş şi candidatul acestui partid la funcţia de preşedinte al României, va veni la un miting electoral la Timişoara. Acesta se va desfăşura la Sala Olimpia, sâmbătă, începând cu ora 11.00. Evenimentul electoral organizat de PNL Vest este o întâlnire regională,

Vineri, în Piaţa Operei, de la 18.00, miting pentru Ucraina

Timișorenii sunt invitați la un moment de reculegere în Piața Victoriei pentru a comemora un an de la declanșarea războiului brutal împotriva Ucrainei. Evenimentul va avea loc vineri, 24 februarie, de la ora 18:00. La împlinirea unui an de invadarea Ucrainei, timișorenii sunt invitați în Piața Victoriei pentru a participa la un moment de reculegere,

Miting de protest, în Piaţa Operei, împotriva invaziei ruseşti

În această după-amiază, de la ora 17.00, în Piaţa Operei, va fi organizat un miting de protest vizavi de invazia Rusiei în Ucraina. Evenimentul este organizat de Asociaţa Civică #activag Piteşti şi Iniţiativa Timişoara. Protestul societăţii civile va avea loc sub sloganul “Invazia rusească – atac asuprea lumii libere”. Evenimentul este organizat pe Facebook de

jandarmeria

Jandarmeria: Intervenția în forță a fost justificată, cine a rămas în Piața Victoriei știa la ce se expune

Jandarmii au primit ordin de la prefectul Capitalei să intervină în forţă în Piaţa Victoriei și nu aveau cum să „extragă” din mulțime elementele provocatoare. S-a furat o singură armă, de la femeia jandarm bătută de protestatari și care ar putea rămâne paralizată. Sunt explicațiile oferite sâmbătă de Jandarmeria Română.

lacrimogene

București, câmp de război. Jandarmeria a evacuat Piața Victoriei cu tunuri de apă și gaze lacrimogene

Imagini de-o violență extremă s-au înregistrat vineri noaptea în București, unde mitingul din Piața Victoriei, la care unele surse spun că au participat peste 100.000 de oameni, a fost dispersat de jandarmi cu tunuri de apă, asta după ce au folosit gaze lacrimogene toată după-amiază. Protestatarii au fost alergați pe străzi și sute de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale.

PSD-iștii din Timiș au plecat la București: Vor prosperitate, nu securitate / FOTO+VIDEO

Cu stegulețe, pancarte pro-Tudorel Toader și anti-Monica Macovei și sandvișuri – așa au plecat, sâmbătă dimineață, PSD-iștii din Timiș către marele miting împotriva abuzurilor, organizat în Piața Victoriei din București. Oficial, sunt cam 1.700, din tot județul. De la Timișoara au plecat 3 autocare și 2 microbuze.

Pavel Popescu Alina Gorghiu

Alina Gorghiu (PNL), despre mitingul PSD: E o formă de presiune asupra judecătorilor care trebuie să-i dea sentința lui Dragnea

Senatorul Alina Gorghiu (PNL) crede că există o strânsă legătură între publicarea deciziei CCR, sentința așteptată, vineri, de Liviu Dragnea și mitingul PSD de sâmbătă. Gorghiu că mitingul este organizat pentru susținerea lui Dragnea, dar și pentru a intimida completul de judecată care trebuie să-i dea sentința liderului PSD.

Udrea si Popoviciu

Pentru cine face miting PSD. Averea și legăturile cu Timișoara ale „abuzatei” Elena Udrea

Sâmbătă seara, PSD va organiza un mare miting la București împotriva așa-zilelor abuzuri ale Justiției. Printre cei considerați „abuzați” de către justiție și pentru care se organizează mitingul se numără și Elena Udrea. Cea care a reușit din poziția de bugetar să adune o avere pe care un mitingist PSD-ist ar putea-o strânge, deși nu-i sigur, în zece vieți.

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.