Categories: Primăria Timişoara

Primaria Veche, la schimb cu popota de pe Oituz, pentru o parcare de 1.000 de locuri

Fără niciun leu prevăzut în buget pentru realizarea de parcări în zona centrală în acest an, primăria încearcă totuși să găsească soluții. Una dintre ele: un schimb de proprietăți cu Universitatea de Vest, în urma căruia în zona Oituz s-ar putea da „verde” pentru o parcare de supraetajată.

Primarul Nicolae Robu recunoștea, săptămâna trecută, că în bugetul pe 2015 nu a fost alocat niciun ban pentru construirea de parcări în zona centrală. Situația este cu atât mai gravă cu cât, până la finele anului, zece străzi și patru piețe din Cetate vor fi exclusiv pietonale, astfel că găsirea unui loc de parcare va fi aproape imposibilă. „Nu am prevăzut bani pentru parcările supraterane, dar în momentul de față nu mai avem terenul pe care am vrut să facem în spatele magazinului Bega. Acesta a intrat în proprietatea Bega Grup (…) La Oituz nu am ajuns la înțelegere cu UVT, pentru a ne ceda clădirea popotei. Deocamdată nu avem terenuri, dar dacă vom ajunge să rezolvăm problma terenurilor, vom face rectificare și vom prevedea bani”, explica edilul.

Între timp, între primărie și conducerea UVT s-au purtat, pe repede înainte discuții, astfel că joi s-ar putea face primul pas pentru schimbul pe care îl viza Robu. „Suntem foarte interesați de proprietatea Universității de Vest, popota de la intersecția străzilor Popa Șapcă și Oituz. Acea clădire aparține Universității de Vest și este într-o stare precară. EU consider că ar fi atât în interesul municipiului Timișoara, cât și în interesul UVT să facem un schimb. Primăria să preia acea clădire, să realizeze acolo o parcare supraterană care poate fi cu zece etaje și drept urmare poate avea peste 1.000 de locuri, iar Universitatea de Vest ar putea primi Primăria Veche la schimb”, spune primarul.

În funcție de evaluări, municipalitatea este dispusă să cedeze chiar și în întregime Primăria Veche, din Piața Libertății. Aici funcționează deja Facultatea de Muzică a UVT. „Joi (azi – n.r.) este planificată o descindere la fața locului a mea cu conducerea Universității de Vest. Vom merge să vadă toate încăperile de la Primăria Veche, vom merge împreună și pe strada Oituz și în funcție de asta vom face pașii următori”, a mai declarat Robu. În noiembrie 2014, edilul avansa prima dată posibilitatea ca Primăria Veche să fie dată spre administrarea UVT, care s-o folosească pentru înființarea unor spații educaționale.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Nou capitol la UPT: de la zborul lui Traian Vuia la dronele viitorului. Se lansează un nou program de studii în Drone și informatică aplicată în domeniul aeronauticii

O nouă premieră foarte interesantă în domeniul studiilor universitare. Pe 18 martie, o dată cu…

3 minute ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

O oră ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

3 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

3 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

3 ore ago

Primăria Timișoara inaugurează, în sfârșit, baza sportivă din Mehala

Deschiderea activității pe noua bază sportivă din Mehala va avea, în sfârșit loc, la luni…

3 ore ago