Primarul Nicolae Robu: „Nu garantez decat pentru mine, fiinta umana este foarte complexa” (I)

La aproape trei ani de mandat, Nicolae Robu recunoaște că a găsit în Primăria Timișoara o situație mai rea decât se aștepta după câștigarea alegerilor. Nu prea are regrete, nu se teme de DNA și câștigă, în continuare, mai mult din postura de profesor universitar. În plus, nu s-a hotârât încă dacă va candida și în 2016. În partea a doua a interviului, care va apărea joi, Robu vorbește despre relația cu Titu Bojin și frații Cristescu, despre ce îi spun oamenii când îl opresc pe stradă și despre ce îl deranjează cel mai tare.

În curând intrați în ultimul sfert de mandat. Cum a fost, față de cum v-ați fi așteptat să fie, în momentul în care ați câștigat alegerile din 2012?
Au fost ani grei, pentru că a face ceva nu este ușor, mai ales în România, dar în general nu este ușor. Nu mă așteptam să fie ușor, am fost conștient că va fi mai greu decât la Politehnică, că voi avea de-a face cu o paletă de probleme mult mai diversă, cu un spectru de persoane mult mai variat, dar așteptările mele au fost întrecute de realitate.

În bine sau în rău?
Din multe puncte de vedere, în rău. A fost și consider că este mai rău decât îmi imaginam și mai greu decât îmi imaginam, dar, pe de altă parte, și la polul celălalt, satisfacțiile sunt mai mari decât cele pe care mi le imaginam. Am muncit din greu, dintotdeauna am fost un fanatic al muncii. La fel consider că am reușit să fac și în acești aproape trei ani la primărie, dar recunosc că nu mi-a fost ușor. De multe ori am întâlnit incompetență, lipsă de dedicare, de dăruire, de entuziasm și nepăsare, și a trebuit să mă consum eu, să încerc să scutur tot aparatul, să-l fac să funcționeze în ritmul meu. Unii oameni s-au acordat și sunt mulțumit de prestația lor, cu alții și astăzi am probleme.

Ce regrete aveți după aproape trei ani de mandat?
Nu știu dacă pot neapărat vorbi despre regrete. Mi-aș fi dorit să fi găsit mai multă pasiune, mai multă dăruire la colaboratori, regret că firmele care câștigă licitațiile nu-și văd toate de treabă așa cum ar trebui și regret că nu există o legislație care să permită ca achizițiile publice să meargă mult mai fluent și stăm pe loc din cauza procedurilor. Regret și că se lasă loc la atâta interpretare cu ocazia unor controale, încât, deși ești corect și cinstit și te bazezi pe ce-ți spun specialiștii, te trezești cu rapoarte care vorbesc de prejudicii. Rămâi pur și simplu năucit și-ți vine să lași totul baltă. Am fost corect toată viața și-mi vine foarte greu să primesc hârtii în care văd că se vorbește despre prejudicii.

Mai sunt anchete DNA în derulare la Primăria Timișoara?
Sunt, dar nu sunt fapte petrecute de când sunt eu primar, sunt fapte mai vechi. Pot însă să apară inclusiv lucruri de dată mai recentă, eu am spus întotdeauna că nu garantez decât pentru mine. Este un principiu de viață și cred că fiecare trebuie să garanteze pentru el. Evident că îmi aleg colaboratorii astfel încât să pot avea încredere în ei – și am încredere în ei – dar de garantat nu garantez decât pentru mine. Ființa umană este foarte complexă, are foarte multe manifestări și întotdeauna pot apărea surprize. Cred că este corect ca fiecare să dea socoteală pentru faptele lui. Nu am indicii că cineva ar fi făcut ilegalități de când sunt eu primar, dar dacă se va dovedi că a făcut, nu va avea nici cea mai mică încercare de protecție sau de mușamalizare din partea mea.

Sunt primari și președinți de CJ care spun că, de frica DNA, se feresc să facă diverse investiții. Este și cazul dumneavoastră?
Cred că este o exagerare. Eu pretind că Serviciul de achiziții publice din PMT funcționează corect și respectă legea. De altfel, am transmis de nenumărate ori că dacă am cel mai indiciu că acolo cineva trișează, voi sesiza organele de anchetă. Am avut însă sentimentul că unele firme boicotează procedurile. Nici în desfășurarea lucrurilor după achiziții nu cred că se întâmplă ilegalități. Nu am niciun temei să suspectez pe cineva, cred că am luat toate măsurile pe care le-aș fi putut lua pentru a elimina vulnerabilitățile, pentru a responsabiliza personalul, pentru a face clar pentru fiecare că dacă greșește, dă socoteală.

Candidați în 2016 pentru un nou mandat?
Încă nu am luat o decizie. E posibil să candidez, sunt proiecte incitante, cele pe care le mai am în portofoliul uriaș de proiecte pe care le-am făcut cunoscute public. Pe de altă parte, din punct de vedere personal, nu am deloc motive de satisfacție din funcția de primar, dincolo de ceea ce spuneam mai devreme, că rămân niște realizări în urma ta. Acestea sunt de interes public și, dacă ești un idealist, îți dă o bucurie, o fericire de-a dreptul, că ai lăsat ceva util. Eu sunt un idealist, dar, dacă judec lucrurile multicriterial, pentru mine personal și pentru familia mea, poziția de primar nu este una care să-mi aducă prea mari beneficii, câtă vreme salariul este atât de mic. Nu am niciun câștig în plus față de salariul pe care îl de la primărie, respectiv față de banii pe care îi câștig de la Politehnică.

Câștigați mai mult de la universitate decât de la primărie?
Da, și este anormal ca primarul unui municipiu de dimensiunile Timișoarei să câștige cam 1.200 de euro pe lună, pentru că acesta este câștigul. Este de-a dreptul ridicol, este inadmisibil… Probabil că aceia care au fixat salariul la un asemenea nivel s-au gândit că primarii câștigă și necinstit. Presupun că la acest grad de anormalitate s-a ajuns în România, încât la niveluri înalte unii au gândit în astfel de termeni. Poate că unii or fi câștigând și necinstit, însă în ceea ce mă privește, n-a existat niciodată nici cel mai mic câștig pe lângă cel la vedere, în declarațiile de avere pe care le-am dat. Asta explică și de ce, după atâția ani în care am avut funcții înalte, am o stare materială de clasă de mijloc. Nu am frustrări, dar nu cred că e în regulă să stea lucrurile astfel, pentru că mereu am muncit enorm. E o anomalie, stau și acum în același apartament de bloc în care locuiesc din 1991, am o mașină second hand din 2001, am un teren pe care l-am achiziționat în 2005, dar pe care n-am făcut nici măcar proiect de casă… Asta îmi este toată averea, nu am niciun fel de conturi ascunse. Nu am nici pe alte nume absolut nimic și nici nu se poate spune că sunt un om risipitor. Atâta că sunt un om corect.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Alfred Simonis anunță discuții cu Dominic Fritz pe tema impozitelor locale. Solicitarea: reducerea treptată a impozitării, an de an

La scurt timp după ce conducerea primăriei timișorene s-a văzut în fața faptului împlinit, proiectul…

3 ore ago

Primăria Timișoara scanează din aer, cu inteligența artificială, cimitirele din Timișoara

Primăria Timișoara scanează din aer, folosind inteligența artificială, cimitirele din Timișoara. Deși i s-a transmis…

3 ore ago

Carla’s Dreams va fi vedeta principală a spectacolului de Revelion la Timișoara în acest an

Carla’s Dreams va fi formația care le va cânta timișorenilor din Piața Operei la ora…

5 ore ago

Cât ne-au costat sclifoselile şi onoarea nereperată ale lui Marcel Ciolacu

Joi, Marcel Ciolacu s-a trezit asudat şi cu faţa la cearşaf. Probabil a visat peste…

5 ore ago

Spațiu redus în baie? Uite cum să alegi chiuveta și cabina de duș

Atunci când te confrunți cu provocarea renovării unei băi de dimensiuni reduse, fiecare centimetru contează.…

15 ore ago