Categories: Social

Se deschide un nou santier, cu restrictii de trafic in zona strazii Lacului

Timișorenii care locuiesc în zona străzilor Lacului, Banatul și Științei trebuie să se pregătească de câteva săptămâni de șantier. Până la finalul lunii aprilie, Aquatim va reabilita rețeaua de alimentare cu apă pe strada Lacului. În această perioadă vor fi instituite unele restricții de circulație.

Șantierul va fi deschis pe tronsonul cuprins între străzile Banatul și Științei, pe o lungime de circa 450 m. Lucrările se desfăşoară conform unui aviz de închidere a circulației emis de Comisia de Circulaţie şi conform unui permis de spargere, emis de Primăria Timişoara pentru perioada 26 ianuarie – 27 aprilie. În prima etapă, se va închide accesul pe strada Lacului dinspre strada Banatul, iar pe măsură ce lucrările vor avansa, circulația se va închide și dinspre strada Științei. „Suntem conştienţi că lucrările de șantier au un impact negativ asupra populaţiei, dar astfel de investiţii se fac în beneficiul cetăţenilor. Probabilitatea apariţiei avariilor ulterioare la reţeaua de alimentare cu apă va fi foarte mică. După reabilitarea reţelelor subterane, în zona respectivă se vor reamenaja străzile”, anunță reprezentanții Aquatim. Pentru buna desfăşurare a lucrărilor şi evitarea unor incidente, șoferii sunt rugați să parcheze maşinile pe străzile alăturate celor pe care se desfăşoară lucrările, iar pietonilor li se recomandă să traverseze doar pe podeţele special amenajate, pe străzile în lucru. Investiția face parte din proiectul „Extinderea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Timiş”, cofinanţat din Fondul de Coeziune al UE, prin Programul Operaţional Sectorial Mediu. Valoarea totală a proiectului este de 509,6 milioane de lei, din care 73,93% fonduri nerambursabile.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Victorie italienească într-un meci cu fotbal puțin! Poli bate în jocul derby de la Ghiroda

  A fost mai multă agitație în tribune, pe lângă garduri și pe bănci, decât…

O oră ago

La Timișoara, în Piața Operei, e sărbătorită Ziua Protecției Civile/FOTO

Centrul Timișoarei găzduiește sâmbătă un eveniment dedicat Zilei Protecției Civile. Voluntarii de la SALVO prezintă…

3 ore ago

Obținerea serviciilor în cadrul magazinelor E.ON Energie România se face doar cu programare

Accesul în toate magazinele E.ON Energie România se face în baza unei programări prealabile, pentru…

4 ore ago

UVT organizează mai multe acțiuni pentru elevi: concursuri, premii și șansa de a-și descoperi pasiunea

Universitatea de Vest Timișoara își propune, an de an, să fie alături de elevi și…

4 ore ago

Comuna bate „metropola”! Dumbrăvița leagă succesele, 1-0 cu Poli Iași

Victorie importantă pentru CSC Dumbrăvița în antepenultima rundă a sezonului regular. După victoria cu 1-0…

4 ore ago

Luni se reiau lucrările la străzile de pe Lotul 14 din Giarmata Vii

Primăria Ghiroda anunţă că, după întreruperea din perioada iernii, începând de luni, 2 martie, se…

5 ore ago