Si noi suntem Ostaficiuc, si ei sunt Ciuhandu

Povestea cu concluzia Curții de Conturi cu privire la premierea făcută de autoritățile locale la clubul Poli al lui Marian Iancu e mai veche și o vreme am crezut că e un fel de apă de ploaie, ca multe alte controale ale instituției conduse de nea Nicu Văcăroiu. Pentru neinițiați, reproșul făcut de inspectorii curții e că Consiliul Județean Timiș și Primăria Timișoara au dat bani unei firme private pentru susținerea activității la principala atracție sportivă a Banatului – Politehnica Timișoara. Subiectul a ajuns în instanță și două curți au dat deja împotriva CJT verdictul de finanțare ilegală, la rând așteptând și primăria probabil același deznodământ.

Ca „vinovați” vor fi găsiți buni de plată (aprox. 20 milioane, cumulat) decidenții de la acea vreme ai celor două instituții locale. Constantin Ostaficiuc (președinte CJT, retras din viața publică), Petrișor Nădăștean (secretar CJT, pensionat), Gheorghe Ciuhandu (primar, pensionat) și Ioan Cojocari (secretar activ și jurist la municipalitate). Dar lista poate fi și mai lungă, cu reprezentanții celor două entități publice în consiliul de administrație al clubului Politehnica, că nu erau acolo doar pentru deplasări cu echipa și să încaseze indemnizația.

Partea juridică a problemei mă depășește. Probabil că există o hibă formală în toată această afacere cu o premiere ce trebuia să se facă pe ONG și s-a făcut pe o societate privată. Habar n-am. Juriștii celor două instituții ori au dormit în papuci și pot fi acuzați de neglijență în serviciu, ori, ca în cazul multor alte nereguli din societatea românească, decidenții politici nu se așteptau ca vreodată să se facă decontul în fața legii, mai ale pe o problemă de interes public cum este echipa de fotbal atât de iubită și frecventată la acea vreme. Aș rămâne însă la aspectul moral al încurcăturii.

Cel puțin pentru contribuabilii microbiști, mulți adunați atunci pe stadionul „Dan Păltinișanu”, finanțarea incriminată acum era văzută ca un lucru pozitiv, logic, corect, corespunzător performanțelor și satisfacțiilor aduse de echipă publicului timișorean. Amintesc aici de două poziții de vicecampioni ai României și participările onorabile în cupele europene, plimbarea numelui Timișoara în Amsterdam, Donețk, Bruxelles, Zagreb, Stuttgart și Manchester, că vecinii din Belgrad ne-au mai văzut la față și cu alte ocazii extrafotbalistice. În afară de adversarii politici și tot felul de militanți ciudați, nu cred că oportunitatea asupra finanțării clubului s-ar fi pus în discuție cu foarte mare îndârjire. Ci forma, după cum am mai spus, aflând de decizia instanței.

Mulți vor uita de efervescența din acei ani în jurul fenomenului și vor înfiera respectiva finanțare ca pe o aruncare de ban public în buzunarele lui Marian Iancu, patronul de atunci al clubului. Niciodată însă în acele zile autoritățile locale nu s-au luptat cu o opoziție masivă din partea timișorenilor pentru acea alocare de fonduri către Poli. Ba chiar exista temerea reală că stoparea premierilor ar afecta cauzele electorale ale partidelor care jucau rolul lui Gică Contra. Spuneam că mulți vor uita de atmosfera fotbalistică de atunci din Timișoara și, foarte comod, îi vor trimite la osândă pe cei responsabili: Constantin Ostaficiuc, Gheorghe Ciuhandu, Adrian Orza și juriștii din dotare.

Ceea ce nu ar fi un lucru foarte corect. Dacă se constată o vinovăție pentru consumarea „frauduloasă” a acelor bani, și eu, consumator de fotbal, sunt vinovat de complicitate. Și peluza, și CVUCS, și elita Druckeria, miile de timișoreni care umpleau cândva arena „Dan Păltinișanu” suntem cu toții vinovați și datori să plătim banii înapoi primăriei și consiliului județean, ca totul să fie în regulă. Cât ne revine fiecăruia? Face Cristian Brâncovan calculul, că se pricepe.