Bucurii si amaraciuni dupa un derby de Timisoara

Derbiul de Timiș disputat sâmbătă între Ripensia și ASU Politehnica (2-6) mi-a arătat și partea plină a halbei, dar și imensul gol al ștamplului. Satisfacția de a vedea Peluza Sud din nou plină de culoare, sunet și lumină contrastează cu amărăciunea că astfel de momente vor fi, din păcate, mult prea rare. Că orgoliul ambelor părți nu va lăsa loc dialogului și negocierilor pentru ca în viitor cele două echipe cu numele de „Poli” să coabiteze pe arena „Dan Păltinișanu” până vor fi una. Că pe lumea asta la aceeași masă pot sta coreeni de nord și cei din sud, ucrainieni și ruși cu pistoalele pe masă, palestinieni și israelieni, numai oficiali ai ACS si ASU nu pot dialoga timp de jumătate de oră, de trei ani. Că între voință și putință financiară, proiectul ASU va rămâne în istorie doar cu imaginea tifoseriei, atâta timp cât nimeni din zona politico-administrativă timișeană nu va putea renunța peste noapte la investițiile făcute în ACS Poli, cu argumentul logic de a nu risipi milioanele cheltuiete până în prezent cu acest club.

Și tribuna I a stadionului „Dan Păltinișanu” a fost la fel de frumos colorată. Nu în alb-violet, nu într-un spectacol grandios, dar sincer m-a impresionat existența unei comunități Ripensia. Am văzut multă lume bună susținând brandul Ripensia, dar am văzut și mulți copii, tineri cu fulare galben-roșii la gât. E incredibil ce au reușit cei de la „Ripi” în doar câțiva ani, exact ce nu au reușit și nici nu s-au obosit să reușească oficialii ACS Poli pentru proiectul pe care îl susțin exclusiv administrativ, logistic și financiar. Nu știu la câte capete joacă oficialii Ripensiei când dau dovadă de eleganță și mult civism (apropo de speculațiile făcute de atoatecunoscătorul Cristian Brâncovan), dar nu văd nimic rău în asta. Ce este rău în a-ți dori să devii prima echipă a orașului peste ani și ani? Mulți poliști dintre noi poate că au avut bunici, străbunici mari fani ai lui Kotormany, Ciolac sau Dobay, părinți care țineau cu CFR-ul lui Chimiuc și, cine știe?, vor avea nepoți atașați valorilor noii Ripensia.

Văzând sâmbătă cât de mult contează culorile în personalitatea unui club, l-am întrebat pe managerul Ioan Timofte cu ce culori se înscrie ACS Poli în viitoarea ediție a primei ligi, conform dosarului de licențiere ce urmează a fi depus. „Tim” nu a știut să-mi răspundă, dar m-a asigurat că treaba asta cu siguranță o stăpânește mai bine Mușat. Cu tot respectul pentru munca lui Petre Mușat, dar dacă politica și strategia clubului de a juca la anul în violet, galben, verde sau maro stau la mâna lui Mușat, clubul ăsta nu va avea degrabă mulți spectatori în tribună. E trist că la nivelul conducerii clubului nimeni nu și-a pus problema, cu orice risc, ca la anul să jucăm în alb-violet, alb-negru-violet, negru-violet sau orice combinație care să-i facă pe simpatizanți să scoată de la naftalină vechile fulare.

Cu atât mai mult cu cât o comisie FRF a respins pretenția clubului lui Marian Iancu de a li se interzice ASU Politehnica să folosească culorile alb-violet, ba chiar și ACS să folosească alb-negru în combinație cu formula Politehnica. Nu înțeleg prudența (soră cu ignoranța) care ne face să ne îndepărtăm tot mai mult de fărâma de identitate care a mai rămas unui proiect și așa sfidat pentru rădăcinile recășene. În atari condiții, doar rezultatele și plasarea în zona europeană în viitoarea ediție a primei ligi va mai popula stadionul „Dan Păltinișanu”, după modelul Craiovei. Dar și acest succes de etapă se va stinge încet-încet, dacă oficialii clubului vor trata cu aceeași indiferență suicidală problema culorilor și-a numelui.