Firma care l-ar fi mituit pe Radu Mazare aduna si gunoaiele din Timis

Șapte milioane de euro ar fi luat șpagă primarul Constanței, Radu Mazăre, de la firma de salubrizare Polaris M Holding. Interesant este că această firmă cu pedigree PSD, deși aflată la celălalt capăt al țării, are contract pentru gestionarea deșeurilor din Timiș, contract care se întinde pe nu mai puțin de zece ani.

Procurorii DNA care l-au reținut pe edilul Constanței susțin că șpaga primită de Radu Mazăre de la firma de salubrizare Polaris M Holding, a deputatului PSD Eduard Martin, ajunge la șapte milioane de euro. „În același timp între firma respectivă și instituția publică condusă de inculpatul Mazăre Radu Ștefan a fost încheiat un contract având ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioadă de 25 de ani, cu un cost total estimat 335 milioane de euro”, precizează DNA. Mazăre a fost eliberat de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție, însă decizia este atacabilă cu recurs.

În același dosar este cercetat și deputatul Eduard Martin (foto), acționar principal al firmei Polaris. Interesant este faptul că această firmă cu pedigree PSD, deși aflată la celălalt capăt al țării, are contract pentru gestionarea deșeurilor din Timiș. Semnat în iulie 2014, acesta se întinde pe nu mai puțin de zece ani și vizează activități de operare a stației de transfer Timișoara și a centrelor de colectare de la Jimbolia, Deta și Făget, respectiv transportul deșeurilor la deponeul din Ghizela. În această perioadă, firma va primi de la Consiliuul Județean cel puțin zece milioane de lei. Asta, fiindcă în contract s-a stipulat că plata se va face în funcție de cantitatea de gunoi gestionată, dar nu poate fi sub un milion de lei pe an. Taxa pe tonă a fost stabilită la 82,78 lei plus TVA, cu 16 lei mai mult decât în vechiul contract.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

7 minute ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

2 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

5 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

5 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

6 ore ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

7 ore ago