Categories: Social

Vizitati Rosia Montana de 1 Mai!

Timișorenii în căutarea câtorva zile de relaxare sunt așteptați la… Roșia Montană. Astfel, doritorii pot veni aici pentru a sărbători ziua de 1 Mai, iar roșienii îi vor aștepta cu brațele deschise.

Sezonul turistic 2015 se deschide la Roșia Montană cu vacanța de 1 Mai. Turiștii vor avea ocazia să viziteze subteranele galeriilor romane, vestigiile istorice, monumentele naturale și cele mai înalte vârfuri ale munților ce înconjoară așezarea. Sejurul din Munții Apuseni are loc în perioada 1 – 4 mai, iar cei interesați vor putea să se cazeze în pensiunile localnicilor. Seara, roșienii vor povesti despre legendele locului și lupta pe care o duc de 15 ani pentru a proteja comunitatea și pentru a demonstra că există alternative la exploatarea cu cianură. Sejurul cuprinde tururi ghidate zilnice la cele mai importante și reprezentative obiective naturale și de patrimoniu: Turul Satului, Turul Istoric, Turul Bisericilor, Turul Monumentelor Naturale, Turul Panoramic. Printre atracțiile vizitate se numără lucrări miniere preromane și romane unice în lume, Piatra Corbului și Piatra Despicată, Sfinxul Roșiei Montane, târgul tradițional și bisericile monument istoric. Evenimentul este pus la cale de Alburnus Maior, împreună cu Asociația București. Pachetul pentru vizitarea zonei cuprinde cazare și masă la localnici, tururi ghidate zilnic, activități recreative, la prețul de 245 de lei. Doritorii se pot înscrie până la 1 aprilie pe e-mail.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supravghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

29 de minute ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

32 de minute ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

O oră ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

2 ore ago

Pe marginea căilor ferate au fost descoperite cinci noi gropi de gunoi ilegale

Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara a descoperit cinci noi deponeuri ilegale, apărut în zona…

2 ore ago

Echipe mixte STPT – Poliția Locală vor controla și informa călătorii din mijloacele de transport în comun

Călătorii din mijloacele de transport în comun din Timișoara vor fi verificați, dar și informați,…

4 ore ago