Categories: Poli Timisoara

Arsenal Londra nu-l poate transfera pe Dragomir fara acordul lui Poli

Tot mai multe voci îl dau ca şi transferat pe Vlad Dragomir la Arsenal Londra,. Aceleaşi voci spun că Poli Timişoara, clubul care l-a crescut şi promovat pe mijlocaşul timişorean, nu se va alege cu prea mulţi bani în urma trecerii lui Dragomir la echipa pregătită de francezul Arsene Wenger. Datele problemei stau însă total diferit.

Vlad Dragomir poate pleca la Arsenal doar cu acordul lui Poli și nu oricum, ci doar după ce englezii plătesc o sumă care nu ar presupune doar grila de formare a jucătorului, aşa cum se vehiculează. Conform Regulamentelor FIFA privind Statutul şi Transferul jucătorului, „transferururile internaţionale de jucători sunt permise numai dacă aceştia au peste 18 ani”. Cum Vlad Dragomir va împlini 16 ani în această lună, este evident că acesta intră sub incidenţa regulamentelor internaţionale. Portiţa pentru o eventuală trecere a acestuia la Arsenal Londra este un amendament al aceluiaşi articol, care spune că transferurile internaţionale de jucători minori sunt permise în trei situații, una dintre acestea fiind acordul clubului care l-a format pe junior, Poli Timişoara în cazul de faţă.

Cel mai cunoscut precedent este FC Barcelona, echipa la care evoluează Lionel Messi. În urmă cu câţiva ani, catalanii au transferat mai mulţi jucători non-spanioli cu vârsta mai mică de 18 ani, ceea ce a dus la o sancţiune drastică din partea Comisiei de Disciplină a FIFA. Mai exact, Barcelona a primit interdicţia de a efectua transferuri pentru o perioadă de doi ani, până în 2016, dar şi o amendă de 450.000 de franci elveţieni. Chiar dacă celebrul club spaniol a contestat decizia FIFA la TAS, tribunalul din Elveţia nu i-a dat dreptate, sentinţa F IFA rămânând valabilă. În aceste condiţii, e greu de crezut că Arsenal Londra, club recunoscut la nivel mondial pentru interesul acordat jucătorilor tineri din alte ţări decât Anglia, va risca să intre într-un scandal internaţional care i-ar putea atrage sancţiuni drastice din partea FIFA. (sursa foto: www.banatsport.ro)

Share
Published by
Cosmin Bradu

Recent Posts

Începe o nouă serie de dezinsecții terestre la Timișoara

La Timișoara demarează noi acțiuni de dezinsecție terestră pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a…

12 ore ago

Extinderea la patru benzi a drumului spre Sânandrei va umple vistieria Timișoarei

Timișoara va primi de la Consiliul Județean Timiș suma de aproape 15.000 de lei în…

12 ore ago

Din 1 aprilie se reia transportul public pe apă la Timișoara

Începând de miercuri, 1 aprilie, pe Bega se va circula din nou, în sistem de…

13 ore ago

Nu a fost ușor! SCM Poli a învins Constanța și rămâne pe podium

Liga Naționala de handbal masculin a continuat în acest weekend cu etapa a XVII-a, iar…

15 ore ago

Cu câte puncte intră Poli în play-off și cu cine joacă în tentativa de promovare în Liga 2

Politehnica a terminat cu o victorie, 3-0 la Hațeg, seria a 7-a din Liga a…

16 ore ago

PSD? Mult succes!

Când PNL și USR i-au arătat lui Sorin Grindeanu pisica politică, punându-l să aleagă între…

18 ore ago