Categories: Alte sporturi

BC Timisoara debuteaza in play-off la Ploiesti

BC Timișoara joacă vineri seară, de la ora 20,30, primul meci din play-off-ul Campionatului Național de baschet, cu multipla campioană CSU Asesoft Ploiești. Timișorenii au plecat la Ploiești cu moralul ridicat, după ce săptămâna trecută au reușit să câștige Cupa României la Pitești, pornind în ambele meciuri din poziția de outsideri.

De cealaltă parte, ploieștenii sunt mult mai odihniți, având la dispoziție două săptămâni pentru a pregăti meciurile din play-off, ultima partidă jucată fiind pe 28 martie. Luna trecută, cele două echipe s-au întâlnit de nu mai puțin de trei ori: de două ori în cupă și o dată în campionat. Bănățenii au obținut o singură victorie, suficientă însă pentru a junge la Final Four-ul Cupei României. Echipa pregătită de Dragan Petricevic a făcut deplasarea cu efectivul complet, existând însă patru cazuri, printre care și antrenorul, de răceli ușoare. Palmaresul meciurilor directe dintre cele două echipe este net favorabil prahovenilor, din 37 de meciuri disputate, aceștia impunându-se în 30. Al doilea meci va avea loc tot la Ploiești sâmbătă, de la ora 18. Partida de vineri va fi transmisă în direct pe DigiSport 3, iar al doilea meci nu va fi televizat. Play-off-ul se joacă în sistemul cel mai bun din cinci meciuri. Următoarele două partide se vor disputa la Timișoara, săptămâna viitoare, joi și vineri. Ultima partidă, dacă o echipă nu câștigă până atunci trei meciuri, se va diputa tot pe terenul campioanei, care a terminat sezonul regulat pe primul loc, în timp ce timișorenii au ieșit abia pe VIII. (sursa foto: www.opiniatimisoarei.ro)

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…

11 ore ago

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

12 ore ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

15 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

16 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

16 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

17 ore ago