Categories: Primăria Timişoara

Constructorul de la Lenau: Robu a fost anuntat de toate problemele, dar le-a ignorat

Situația de la Liceul Lenau rămâne în continuare în aer, deși primarul Nicolae Robu susținea că problemele se vor rezolva. Asta, nu înainte însă de a amenința voalat constructorul că i s-ar putea imputa pierderea fondurilor. Reprezentantul Kasdum-GF îi dă replica edilului, făcându-i o listă a „bubelor” din acest proiect, pe care acesta le-ar fi trecut cu vederea până acum.

Primarul Nicolae Robu se declara convins că, până după Paște, situația de la Liceul Lenau, unde au fost oprite lucrările de reabilitare, se va clarifica. Edilul îi transmitea însă constructorului, de care era foarte mulțumit acum câteva săptămâni, că ar trebui să fie mai moderat în declarații. „Să nu se joace executantul, această firmă, cu noi, pentru că și noi putem să-i imputăm pierderea fondurilor europene. (…) Se poate lucra la altceva, nu exista niciun motiv să se oprească acum lucrările (…) Dacă pierdem fondurile, să-i fie foarte clar firmei că va suporta consecințele. Poate că instanțele vor considera că e de vină și proiectantul, și executantul. Dar să nu apară ca Albă ca Zăpada, că nu e chiar așa”, afirma Robu.

Acesta recunoștea că proiectantul, firma Subcontrol, nu a respectat termenul pentru predarea proiectului revizuit. „Avea obligația să predea, are dreptate executantul, până în 31 martie toate modificările la proiect, toate corecțiile. A fost un angajament luat în fața mea (…) Nu este predat, nu a reușit să facă toate modificarile în termenul pe care și l-a asumat. Toată lumea greșește, trebuie găsite soluții (…) Aproape la fiecare proiect sunt erori din vina exclusivă a proiectanților”, mai spune edilul. Declarațiile lui Robu au provocat o nouă reacție a administratorului Kasdum-GF. Ludovic Kasler susține că erorile de proiectare sunt mult mai mari și mai grave decât mult invocata grosime și nepaluxare a parchetului și, în plus, proiectantul a fost notificat în mai multe rânduri.

Contractul de reabilitare fost semnat pe 30 aprilie 2014, iar predarea efectiva s-a finalizat zece luni mai târziu (….) Acest lucru s-a întâmplat din cauza faptului că primăria nu a fost în stare să asigure spații pentru a muta elevii”, afimă Kasler. În ceea ce privește parchetul, reprezentatul constructorului susține că a cerut de la proiectant detalii despre podelele prevăzute în proiect. „Proiectantul ne-a răspuns trimițându-ne un certificat de conformitate de la firma Holver. Cu alte cuvinte, ne-a recomandat un furnizor, ceea ce contravine legii. (…) Este o greșeală a proiectantului, deoarece parchet din lemn masiv de un centimetru nu se fabrică”, continuă Ludovic Kasler.

Conform acestuia, lucrurile merg și mai departe: în cazul sălii festive, Subcontrol a decis, după licitație, să refacă integral proiectul, „din cauză ca sunt foarte multe omisiuni – lipsa iluminat, lipsa confecții metalice, lipsa detalii scenă (!! – n.r.)”. În cazul plăcilor HPL, proiectantul ar fi uitat să treacă în caietul de sarcini felul în care vor fi prinse acestea. „În ședința de comandament din 5 februarie am ridicat această problemă. Este vorba despre aproximativ șapte-opt kilometri de șipcă din lemn și câteva zeci de mii de dibluri și holșuruburi. (…) Acum, proiectantul refuză emiterea unei dispoziții de șantier, deoarece ar trebui să plătească din buzunarul său toate aceste lucrări de structură”, susține administratorul Kasdum-GF.

„Proiectantul se angajează ca, până la data de 31 martie, să revizuiască în totalitate proiectul și roagă contructorul să îl ajute cu toate problemele care sunt în șantier. Noi ne-am conformat, iar în 23 martie am predat nota de probleme, luată la cunoștință atât de beneficar, cât și de proiectant (…) Nici până astăzi nu am primit proiectul revizuit”, mai spune Kasler. Acesta îi cere primarul Nicolae Robu să realizeze „gravitatea lucrurilor, care de fapt v-au fost aduse la cunoștință, dar nu ați ținut cont de ele”. Lucrările la Lenau au fost oprite în 2 aprilie. Valoarea totală a proiectului este de 6,747 milioane de lei, din care finanțare nerambursabilă 6,43 milioane de lei.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Au început lucrările de amenajare a două noi sensuri giratorii, la Albina și Sacoșu Turcesc, pe drumul județean Timișoara – Buziaș/FOTO

Două noi sensuri giratorii vor fi amenajate în cursul acestui an pe drumul județean care…

2 ore ago

Primăria Timișoara suspendă temporar încasarea taxelor și impozitelor locale, pentru aplicarea noilor reduceri fiscale

Timp de trei zile, încasarea taxelor și impozitelor locale va fi suspendată de către Direcția…

3 ore ago

Finanțarea din fondurile publice ale Timișului a acțiunilor sportive, în dezbatere publică

Timișenii își pot spune opinia asupra modului în care județul va finanța din bani publici…

4 ore ago

CJ Timiș va avea la dispoziție o strategie care să asigure dezvoltarea educației timpurii și evitarea abandonului școlar

Consiliul județean Timiș a lansat activitățile cuprinse în cadrul proiectului Proiectul „Primii pași spre viitor…

4 ore ago

Uite cine vorbeşte! Partidul căpuşă al lui Dan Voiculescu cere demisia lui Dominic Fritz. I se alătură liderului PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă

După aproape o lună, s-a trezit şi PUSL, partidul moşit de Dan „Felix” Voiculescu! Printr-un…

5 ore ago