Categories: Poli Timisoara

Dan Alexa: „Avem mijloace si putem sa transam jocul cu FC Olt in favoarea noastra”

Dan Alexa şi-a schimbat discursul înaintea jocului de pe terenul lui FC Olt din etapa a IV-a a sezonului de play-off. Dacă înaintea jocului cu FC Olt din timpul campionatului antrenorul timişorean spunea că oltenii sunt favoriţi, de această dată Alexa crede că echipa sa are mijloacele necesare pentru a tranșa jocul de sâmbătă, chiar dacă nu vor evolua patru titulari.

„Suntem înaintea unui meci greu la FC Olt, o echipă care este o contracandidată de-a noastră și în această a doua parte de campionat are rezultate foarte bune. Slătinenii sunt o formație omogenă, care ne-a pus probleme în acel 2-2 din ultima etapă a sezonului regular. Din punctul meu de vedere, FC Olt e una din echipele bune ale ligii a doua. Trebuie să jucăm cu dezinvoltură, să scoatem un rezultat bun. Oltul este o echipă tare, agresivă, una care nu a pierdut decât un singur meci, la Reșița, cu 2-3, în această a două parte a campionatului. Mai ales acasă, FC Olt are forță și unitate de grup și nu ne va fi ușor. Dar avem mijloace și putem să tranșăm jocul în favoarea noastră. Este foarte important să mergem concentrați și să arătăm dezinvoltură. Chiar dacă avem absențe importante, am încredere în toți jucătorii ce vor intra, inclusiv în cei care au evoluat foarte puțin. Vor lipsi Cânu, Bărbuț, Poparadu, ei toți sunt accidentați, dar sperăm că îi vom avea săptămâna viitoare cu Metalul Reșița. Alături de Pedro, sunt absențe cu adevărat importante. Dar, repet, cei care vor intra au o șansă acum și sper să profite de ea. Mai sunt șapte meciuri, campionatul este lung și fiecăruia îi va veni rândul să joace. E un meci contra unui adversar bun și îmi dă posibilitatea să îi evaluez”, a precizat tehnicianul timişorean, conform site-ului oficial al clubului.

Share
Published by
Sabin Cara

Recent Posts

Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular

Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de…

7 ore ago

Administrația județului a preluat Vila Internațional/FOTO

Consiliul Județean Timiș a preluat, vineri, clădirea Vilei Internațional, după mulți ani în care aceasta…

9 ore ago

De luni, Primăria Timișoara demarează acțiunea de cosire în oraș

De luni, 16 martie, începe programul anual de întreținere și cosire a spațiilor verzi din…

10 ore ago

Dumbrăvița închide sezonul regular pe teren propriu cu un meci tare

În ultima etapă a sezonului regular din Liga 2, CSC Dumbrăvița primește vizita Concordiei Chiajna.…

11 ore ago

AJOFM Timiş beneficiază de un noul cadru legal pentru a oferi sprijin pentru tineri, persoane vulnerabile și angajatori

De curând, a fost aprobată o ordonanță de urgență care modifică și completează Legea nr.…

12 ore ago

Anne Applebaum, laureată a premiului Pulitzer, a discutat la UVT despre democrație

Anne Applebaum, o cunoscută jurnalistă și scriitoare, s-a aflat, joi seara, la Universitatea de Vest…

12 ore ago