Categories: Invatamant

Universitatea de Vest a ajuns in Top 150 international

Universitatea de Vest din Timișoara a demonstrat încă o dată că este una dintre cele mai bune instituții de învățământ din țară și din Europa. Anul trecut, în domeniul Limbilor Moderne, UVT s-a situat în top 200 mondial, dar, în numai puțin de câteva luni, universitatea a reușit să se claseze în top 150.

Clasamentul a fost întocmit de QS World University Rankings. Pentru realizarea topului au fost consultate răspunsurile a peste 85.062 de academicieni și a 41.910 angajatori. De asemenea, au fost luate în considerare peste 17 milioane de lucrări de cercetare și peste 100 de milioane de citări. A fost întocmit astfel clasamentul care demonstrează că UVT este, într-adevăr, o instituție de învățământ de cea mai bună calitate. Alături de UVT, în top 150 la categoria Limbi Moderne, se regăsește și Universitatea din București. De asemenea, alte universități din România au reușit să se califice în top 200 sau 250. „Rezultatul este confirmarea de eforturi comune susținute. Au adus o contribuție majoră specialiștii, cercetătorii, cadrele didactice, studenții, prin livrarea și producția de material științific cu impact internațional. Mai mult, a contat substanțial și percepția angajatorilor asupra calității absolvenților, precum și părerea altor profesioniști recunoscuți la nivel mondial”, spune prof. dr. univ. Marilen Pirtea, rectorul UVT. Anul trecut, Universitatea de Vest a fost singura din țară care s-a clasat în Top 200 specializări.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

18 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

18 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

19 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

20 de ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

20 de ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

22 de ore ago