Categories: Social

Vine iar frigul!

Gata cu vremea frumoasă, cel puțin până miercuri seară! Meteorologii au amis, luni, o avertizarea carea vizează răcirea accentuată a vremii, cu începere de marți dimineață. Vor apărea, de asemenea, ploile.

Avertizarea meteorologilor este valabilă în intervalul 28 aprilie, ora 10 – 29 aprilie, ora 20. Aria ploilor se va extinde dinspre sud-vestul ţării şi va cuprinde treptat toate regiunile. Vor fi mai ales averse, iar în vest, nord şi centru, precum şi în zonele de deal şi de munte, cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 30-40 l/mp. Vor fi şi descărcări electrice şi, izolat, ar putea să cadă grindină. condiţii ca izolat să cadă grindină. Vântul va avea intensificări temporare în majoritatea zonelor, cu rafale ce vor depăşi 50 km/h. Valorile termice vor scădea, iar în regiunile intracarpatice, miercuri, vremea va deveni rece pentru această perioadă din an. În vestul tării, instabilitatea se va accentua treptat, chiar din noaptea de luni spre marți. Aversele de ploaie vor fi mai însemnate cantitativ marți, depășind local 20-30 l/mp și vor fi însoțite de descarcări electrice și intensificări ale vântului. Izolat vor fi condiții de grindină. La peste 1.800 metri vor fi lapovițe și ninsori.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Baza sportivă de pe strada Costică Rădulescu va fi finalizată de două firme din Moldova

Un parteneriat de două firme din Botoșani, respectiv Suceava, au câștigat contractual pentru finalizarea lucrărilor…

2 ore ago

Lucrările de construcție la noul Centru de Mari Arși Timișoara au fost finalizate/VIDEO

Lucrările de ridicare a noului Centru de Mari Arși de la Timișoara au fost finalizate.…

2 ore ago

Cuplaj „nefericit”! Doar remiză pentru handbaliști, înfrângere pentru baschetbaliști

Nu a fost ziua SCM. Echipa de handbal avea nevoie de o victorie pentru a…

4 ore ago

Eau de Cologne

George Simion, nepreședintele României la limită, vrea și reușește să bage spaima în români cu…

4 ore ago

SELLification4EDUcation – educația inteligentă se construiește prin profesori susținuți

Educația începe cu oamenii care o fac posibilă Educația nu se schimbă prin reforme rapide…

7 ore ago

VIDEO: Accident grav în Timișoara. Două persoane au ajuns la spital

Dublu impact... Un șofer nehotărât a produs haos într-o intersecție din Timișoara, iar două persoane…

o zi ago