Categories: Primăria Timişoara

Scrisoare catre Ponta: Vrem bani pentru stadion!

Cu echipa de fotbal promovată în prima ligă, primarul Nicolae Robu și-a adus aminte că le-a promis timișorenilor stadion. În consecință, i-a trimis premierului Victor Ponta o scrisoare prin care îi cere bani pentru ridicarea unei arene noi.

Timișoara s-a ales cu o mulțime de promisiuni de la guvernul social-democrat, șosea de centură sau institut oncologic fiind doar două dintre ele. Primarul Nicolae Robu a promis și el, în campanie, realizarea unui stadion modern, iar acum a decis să ceară și bani pentru un astfel de obiectiv. De unde? De la guvern! Același guvern care, până acum, a găsit bani pentru stadioane doar la Craiova și Târgu Jiu. Robu i-a trimis lui Ponta o epistolă oficială la care, până acum, nu a primit niciun răspuns. „După cum cunoaşteţi, municipiul Timişoara este unul dintre cei mai mari contributori la bugetul centralizat al statului. Cu toate acestea, în lungul timpului, sub toate guvernările, el a fost mereu neglijat în privinţa alocărilor de fonduri din acest buget pentru investiţii. (…) Timişoara, al treilea oraş al ţării, după populaţie (…) resimte la ora actuală stringent lipsa unui stadion modern şi de capacitate pe măsura dimensiunii actuale şi estimate pentru viitor a oraşului şi a regiunii (…) Mai fac menţiunea (…) că un stadion modern serveşte şi pentru găzduirea unor spectacole cultural-artistice de mare anvergură, solicitate de timişoreni, şi care, cu certitudine, ar avea o largă audienţă naţională şi internaţională, mai ales dat fiind că Timişoara este amplasată în mijlocul unei regiuni cu o mulţime de capitale pe o rază de cca 600 kilometri. Vă rog să aveţi în vedere cele de mai sus şi să includeţi în planul naţional de investiţii pentru perioada imediat următoare finanţarea construirii unui nou stadion, cu 30.000-40.000 de locuri, la Timişoara”, se menționează în scrisoare. Robu mai spune că primăria este dispusă „să-şi asume o contribuţie neneglijabilă – de ordinul milioanelor de euro – la investiţie, de la bugetul local”. Edilul a mai trimis, până acum, pe adresa executivului de la București mai multe epistole referitoare la nealocarea de bani pentru proiectele Timișoarei.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Arestat preventiv după ce a vândut „cristale” în tot orașul

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a…

33 de minute ago

CJT renunță la calitatea de membru al Asociației Polul de Creștere Timișoara

Consilierii județeni timișeni au aprobat, marți, renunțarea la calitatea de membru al Asociației de Dezvoltare…

2 ore ago

Primăria Timișoara a început dezafectarea unei parcări realizate de o firmă pe spațiul verde, pe Calea Aradului/FOTO

Primăria Timișoara anunță că a început, marți dezafectarea unei parcări realizate fără drept, de o…

2 ore ago

Propunere șoc de la CJT. Vrea să preia ștrandurile Termal și Uszoda, Grădina de Vară și Ceasul Floral, și să le repare pe bani proprii

Consiliul Județean Timiș vrea să ceară de la Municipiul Timișoara patru obiective din oraș, aflate…

2 ore ago

Un șofer neatent a scăpat ca prin urechile acului după o coliziune cu un automotor

În jurul orei 12:40, ISU Banat a fost anunțat despre producerea unui accident feroviar în…

3 ore ago

Muzeul Național de Artă Timișoara oferă tururi ghidate gratuite pentru doamne și domnișoare, de 1 și 8 Martie

Muzeul Național de Artă Timișoara și Consiliul Județean Timiș marchează începutul primăverii și Ziua Internațională…

4 ore ago