Finantarea lui ACS Poli, dar si a altor echipe a fost suspendata!

În numai o săptămână, primarul Nicolae Robu a trecut de la „nu sunt probleme” la „e posibil să fim obligați să schimbăm sistemul de finanțare” pentru cele patru cluburi sportive la care dă bani municipalitatea. Totul, din cauza Ordonanței 2/2015. Acum se așteaptă clarificări de la guvern și, până atunci, la echipe nu se mai dau bani!

În urmă cu o săptămână, primarul Nicolae Robu spunea că finanțarea lui ACS Poli poate merge mai departe în formula actuală, indiferent de prevederile Ordonanței 2/2015. „Noi finanțăm acum Poli după regulile de finanțare a unui ONG, prin cotizație. Este aceeași situație la toate cele patru sporturi, handbal, baschet, rugby și fotbal. Toate sunt organizate după același model, cu primăria membru asociat la ONG, alături de alți parteneri, Consiliul Județean Timiș, Universitatea Politehnica, chiar și un membru privat. Nu este nicio problemă cu finanțarea, după cât m-au informat juriștii”, ne-a declarat, pe 20 iunie, primarul Timișoarei.

Acum însă, Robu a schimbat tonul și susține că lucrurile sunt mult mai complicate. „Această finanțare este perfect legală. Toate controalele Curții de Conturi au spus că este legală (…) Toate aceste cluburi au fost auditate, nimeni niciodată nu a avut vreo obiecție în privința legalității finanțării lor. La aceste cluburi, care toate sunt ONG-uri cu activitate de interes public pe fond, trebuie să reanalizăm cum stau lucrurile în urma modificării de lege apărute în primăvară. Este posibil să fim obligați să schimbăm sistemul de finanțare, de la formula cotizație la formula contract de finanțare cu obiective. Nu știu să vă spun încă, pentru că e în analiză, n-au apărut normele de aplicare (…) Nu aș vrea să greșim”, susține edilul.

Nu sunt norme de aplicare pentru Ordonanța 2/2015. După Legea 69, legea sportului, chiar articolul 69, spune că trebuie să existe în toate cazurile, un contract de finanțare. Ca să existe un contract de finanțare, trebuie să se vadă ce cuprinde și după ce merge. În momentul de față nu putem face nimic, până când nu avem exact instrucțiunile clare. Deocamdată nu se dă nimic (bani – n.r.). Am cerut clarificări de la guvern și de la Ministerul Sportului. Cred că până nu le primim nu se dă niciun ban la echipă… Nu dau eu banii”, a declarat, la rândul lui, secretarul Ioan Cojocari. Robu spune și el că, momentan, până când vor sosi clarificările, la echipe nu se mai dau bani. Primăria a alocat în acest an următoarele sume pentru cluburile sportive: ACS Poli – șapte milioane de lei, BC Timișoara și Timișoara Saracens RCM – câte trei milioane de lei, CSU Handbal – 1,2 milioane de lei. Mai multe surse susțin că Timișoara este singurul oraș în care problema finanțării cluburilor sportive se pune astfel. Asta, în condițiile în care primăriile altor mari orașe finanțează, la rândul lor, diverse echipe. Mai mult decât atât, ACS Poli are manager sportiv nou, Daniel Stanciu venind într-un moment extrem de delicat.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

RETIM și ADID Timiș anunță prima campanie din 2026 de colectare a deșeurilor textile cu predare GRATUITĂ în Zona 1 Timișoara

RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu ADID Timiș, anunță o nouă campanile trimestrială pentru…

7 minute ago

Punctele de vânzare ale STPT vor avea program special la sfârșit și început de an

Societatea de Transport Public Timișoara a anunțat că, la sfârșitul anului în curs și începutul…

20 de minute ago

25 de hectare de terenuri de pe malul râului Timiș vor fi transformate pentru a fi redate naturii

Mai multe terenuri aflate pe malul râului Timiș vor beneficia de fonduri europene pentru a…

30 de minute ago

2025, anul războiului PSD cu România. Până în ultimele sale zile

Chiar şi ultimele zile din 2025 au fost extrem de elocvente pentru tot ce s-a…

2 ore ago

A fost semnat contractul de execuție pentru celula 3 de la Ghizela. Lucrările încep în curând

Consiliul Județean Timiș a semnat de curând contractul de execuție pentru amenajarea celei de a…

14 ore ago