Strada Stefan cel Mare e gata! Mai trebuie doar ingropate cablurile din copaci / FOTO

Strada Ștefan cel Mare urmează să fie recepționată, iar oficialii primăriei speră ca ea va „ține” la traficul greu, în condițiile în care Timișoara nu are centură. O parte din rețelele de utilități au fost îngropate, dar copacii din zonă sunt „decorați” cu diverse cabluri ale furnizorilor de Internet și televiziune.

Pe strada Ștefan cel Mare au fost ridicate toate restricțiile și acum se circulă normal. Una dintre cele mai aglomerate artere din Timișoara a fost în șantier în ultimul an, fiind reabilitată, în mare parte, cu bani europeni. Suma totală este de 23,2 milioane de lei, cu TVA. Primarul Nicolae Robu se declară mulțumit. „Ne bucurăm că am finalizat această lucrare grea (…) Este vorba de un proiect care a prevăzut reabilitarea structurii de rezistenţă, a fundaţiei pentru liniile de tramvai, schimbarea liniilor, schimbarea reţelelor de utilităţi, amenajarea de carosabile, câte două benzi pe sens, amenajarea de spaţii verzi, trotuare, de piste pentru biciclete”, spune edilul. Spre mulțumirea lui Robu, aici au fost plantați și peste 150 de copăcei. Lucrările au început în aprilie 2014, cu termen de execuție nouă luni, dar acesta a fost prelungit, din cauza iernii, până în iunie 2015. În aceste condiții, primarul spune că șantierul s-a terminat mai repede decât era prevăzut.

Lucrarea urmează să fie recepționată în perioada următoare, iar oficialii primăriei speră ca noua stradă să nu fie afectată foarte tare de traficul greu. „Din păcate, neavând o centură a oraşului, traficul este cumplit pe această stradă. TIR-urile circulă cu o frecvenţă inadmisibilă pentru o stradă care nu este centură şi evident că şi gradul de solicitare a străzii este pe măsură. A fost proiectată pentru trafic greu până la un anumit punct… nu e o stradă concepută ca centură, dar s-a avut în vedere că pe ea circulă şi TIR-uri. Sperăm să nu se degradeze, astfel încât să nu intrăm într-un litigiu. Lucrarea pare a fi bună, am mai avut colaborări cu firma Porr şi lucrările au fost de calitate (…) Dar nu este centură, gradul de uzură va fi fără îndoială mai ridicat decât ar fi normal”, a mai declarat Robu. Termenul de garanţie este de cinci ani, interval în care edilul speră că Timișoara să aibă și o șosea de centură.

Noutatea de care edilii sunt foarte mândri este că numai rețeaua de canalizare propriu-zisă se află sub carosabil. Restul utilităților sunt, teoretic, sub trotuare. Practic, o mare parte din cabluri atârnă în… copacii de pe marginea drumului. Primarul recunoaște că peisajul nu e prea atrăgător. „Aceste cabluri vor trebui să fie duse în subteran, fără îndoială, în cadrul campaniei pe care noi am declanşat-o, de a obliga toţi operatorii de diverse servicii de a-şi duce cablurile în subteran. Ce imagine… După recepţie vor fi obligaţi să le îngroape. Tubulatura există, canalizaţia tehnică este făcută, nu mai necesită lucrări de spargere. După ce lucrarea este recepţionată oficial, operatorii au obligaţia să îşi ducă prin acea tubulaţie cablurile”, a declarat Robu. Edilul n-a putut explica de ce operațiunea de îngroparea a cablurilor nu a putut fi făcută înainte de terminarea șantierului.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

55 de minute ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

O oră ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

2 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

4 ore ago

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

14 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

16 ore ago