Categories: Cronică de film

Tomorrowland (cronică de film)

Filmul vine cu o doză de optimism în genul Disney, dar acum trecând de la o Cenușăreasă dintr-un oarecare regat, la întrega lume. Avem o lume a adulților blazați și obișnuiți să privească cu detașare la lenta, dar inexorabila distrugere a planetei și în contrapondere avem o mână de copii supradotați, recrutați de o puștoaică pistruiată, o Inteligență Artificială programată să găsească acei copii suficienți de inteligenți și preocupați de viitorul omenirii încât să ofere o șansă de a stopa apocalipsa.

Acțiunea curge rapid sărind peste explicații inutile. Elemente din Man in Black și Terminator se întrepătrund pe fondul liniștit, lipsit de violență explicită, a filmelor Disney. Eroii din film sunt copii și adolescenți. Chiar dacă apar și persoane mature aceștia au o poziție periferică și bivalentă. În schimb cei tineri sunt clar angajați în salvarea omenirii.

O figură aparte face personajul Frank Walker, jucat de Clooney, un individ morocănos retras ca un călugăr departe de lume și care ajunge din întâmplare să fie ghidul tinerei Casey Newton în Tomorowland.

Fără a desconspira prea mult din intriga filmului, acesta se desfășoară pe trei planuri. Pe primul se află lumea ideală, Jules Verniană condusă de oameni de știință și înțelepți. O lumă utopică aflată tot pe Pământ, dar într-o altă dimensiune la care se ajunge prin intermediul unei insigne. Insigna folosește ca element de identificare a locuitorilor din Tomorowland și permite accesarea portalului de trecere. Aceeași insignă folosește și pe post de prezentare demonstrativă a lumii utopice, candidaților selectați. Tomorowland oferă o lume lipsită de conflicte, lăcomie sau egoism. O lume în care mijloacele de transport sunt nepoluante și circulă în toate direcțiile, peste tot sunt spații verze de recreere și bazine tridimensionale. Din același megacity sunt lansate rachete spre alte planete.

Pe al doilea plan, cel real în care se desfășoară acțiunea, avem o societate umană ante-apocaliptică, măcinată de conflicte generalizate, încălzirea climei este de neoprit, poluarea și capriciile vremii fac ravagii. În plus, NASA desființează programul spațial ca fiind inutil. Pare a fi un Pământ aflat cu puțin timp înaintea evenimentelor din Interstellar, iar Casey Newton o Mackenzie Foy la fel de inteligentă, la fel de curioasă și la fel de nedumerită de pasivitatea adulților. „Can we fix it?” este întrebarea care le leagă strâns pe cele două personaje.

Pe al treilea plan este Tomorowlandul din prezent. Departe de a mai fi acel oraș strălucitor care furase, în copilărie, imaginația lui Frank, orașul decăzuse și se ruinase din cauza pesimismului și egoismului guvernatorului Nix. Pe aceste trei lumi, care se întrepătrund mai profund decât pare la prima vedere, se joacă viitorul omenirii.

Liantul tuturor evenimentelor, sursă a lor și fir călăuzitor este Athena (zeița înțelepciunii la vechii greci), o IA programată să găsească și să aducă în Tomorowland copii și maturi implicați activ în salvarea omenirii de la inevitabilă apocalipsă. Rolul este excelent jucat de către foarte tânăra Raffey Cassidy. Un personaj memorabil care se alătură altor copii inteligențe artificiale, cum ar fi: David din A.I. sau Ethan din serialul Extant.

Un film care se adresează, în primul rând, copiilor și adolescenților. Urmăriri, rezolvări în ultima clipită, rachete, peisaje memorabile și multă bunădispoziție. Caracterele negative sunt îngroșate pentru a fi clar vizibile, fiind puse și în situații comice pentru a le sublinia grotescul și prostia. Mai ales că în opoziție avem copii superdotați care își corectează părinții și îi ajută pe adulți să salveze lumea. O utopie drăguță, un film de vară plăcut și instructiv.

Share
Published by
Daniel Timariu

Recent Posts

Emoţii mari pentru o familie din Lovrin, care de sărbători putea rămâne fără casă din cauza unui incendiu

Duminică, 22 decembrie, în jurul orei 12:10, ISU Timiş a fost anunţat despre producerea unui…

13 ore ago

Oprit în trafic înainte de a produce nenorociri! Beat „mort” şi fără permis, cu tupeu la volan

„Curaj” prostesc! La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut…

14 ore ago

Culmea prostiei? Să furi o maşină, să nu ai permis şi să mai faci şi accident

Un copil teribilist a făcut-o lată chiar înainte de Sărbători! Dacă alţi adolescenţi de vârsta…

15 ore ago

CCIA Timiș lansează două cursuri gatuite de profesionalizare a angajaților

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș anunță lansarea a două cursuri gratuite care…

15 ore ago

Lista proiectelor de pe lista suplimentarelor e prea stufoasă. O consilieră locală de la AUR vrea limitarea acestei proceduri

Primarul Dominic Fritz a fost luat la rost de unul dintre cei trei consilieri locali…

15 ore ago