Dacă vă place să citiți, ce poate fi mai plăcut decât să faceți asta în aer liber? Mediateca „André François” a Institutului Francez şi Biblioteca Centrului Cultural German vă invită, la sfârșitul săptămânii, la cea de-a cincea ediţie a „Bibliotecilor în aer liber”.
Biblioteca în aer liber va fi deschisă în curtea Institutului Francez, ca parte a festivalului urban Street Delivery. Timișorenii sunt așteptați cu mic, cu mare, să răsfoiască reviste, cărţi şi benzi desenate în limbile franceză şi germană, să asculte muzică, dar și să descopere oferta de filme artistice şi documentare a Institutului Francez, respectiv Centrului Cultural German. Pentru cei mai mici cititori va fi amenajat un spaţiu special pentru lectură, desen şi jocuri. Puteţi participa, de asemenea, la o tombolă cu premii constând în cardul Confluenţa Culturilor. Cu acest card aveţi acces liber la ambele biblioteci şi reduceri importante la 41 de parteneri culturali. Accesul este gratuit, biblioteca în aer liber fiind deschisă după următorul program: vineri, 12 iunie, orele 15.30-19, și sâmbătă, 13 iunie, orele 11-18.
La solicitarea SC PORR Construct, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…
Municipalitatea timișoreană a pregătit un proiect de hotărâre prin care dorește să acorde întreținerea spațiilor…
Întreaga zonă a Bastionului Theresia, atât partea primăriei, cât și cea a județului, vor intra…
RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu ADID Timiș, anunță cea de-a doua campanile trimestrială…
Consilierii județeni au aprobat, după ani de zile de așteptare, primul demers concret pentru a…
Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, asocierea cu cei de la Compania Națională de Investiții…