Arhiva pentru eticheta: aer liber

Credincioșii au mers azi la biserică să ia salcie. Slujba de Florii, în biserică și aer liber/FOTO

Credincioșii au mers azi la biserică să ia salcie. Slujba de Florii, în biserică și aer liber/FOTO

Numeroși timișoreni ortodocși și greco-catolici au mers azi la bisericile din Timișoara pentru a participa la slujba de Florii. Sărbătoarea Floriilor este închinată momentului intrării triumfătoare a Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim. Credincioșii au avut acces și în interiorul bisericilor, cu distanțarea socială impusă de normele de combatere a pandemiei aflate în vigoare. Cei mai

piata

Pregătiri pentru carantina parţială. Primăriile din Timiş trebuie să găsescă spaţii în aer liber pentru pieţe

Începând de luni, activitatea pieţelor agroalimentare trebuie organizată în aer liber. Prefectura Timiş le-a cerut primarilor din judeţ să se ocupe de găsirea unor spaţii în care să se poată desfăşura această activitate. Prefectura Timiş a transmis, astăzi, primăriilor din județul o adresă în baza căreia se solicită primarilor ca, în conformitate cu dispoziția primului

De 13 ori traditie: Festivalul de opera si opereta din Parcul Rozelor sta sa inceapa / PROGRAM

Opera Română Timișoara este în vacanță, dar nu și-a uitat spectatorii. Timișorenii vor avea parte, și în acest an, de Festivalul de operă și operetă de la Teatrul de vară din Parcul Rozelor. Este ediția cu numărul 13, care va aduce opt spectacole, toate cu intrare liberă.

Alergotura se intoarce! Doua zile de miscare in scop caritabil

Amatorii de mișcare în aer liber sunt invitați la un nou eveniment marca Alergotura. Este vorba despre mai multe curse de alergare, reunite sub numele „Pe-un picior de Plai”. Doritorii vor putea să se bucure de mai multe trasee și diferite tipuri de competiții, iar în timpul evenimentului se vor colecta donații pentru o cauză nobilă.

In weekend se deschide biblioteca in aer liber! In curtea Institutului Francez

Dacă vă place să citiți, ce poate fi mai plăcut decât să faceți asta în aer liber? Mediateca „André François” a Institutului Francez şi Biblioteca Centrului Cultural German vă invită, la sfârșitul săptămânii, la cea de-a cincea ediţie a „Bibliotecilor în aer liber”.

„Alba ca Zapada” deschide cinematograful drive-in

Povestirile Fraţilor Grimm vin la Timișoara, din acest sfârșit de săptămână, pe ecranul uriaș de la stadionul „Dan Păltinișanu”. Sâmbătă are loc prima proiecție, de la ora 11. Cinematograful în aer liber este o idee a primăriei și va funcționa și pe timp de iarnă, când filmele vor putea fi văzute din mașini.

Top