Lac avem, peisaje la fel, ce facem cu turistii? Cazarea, minusul zonei Surduc

Oricât de frumos ar fi să petreci o după-amiază pe malul lacului Surduc și oricât de multe activități ar fi organizate, îți cam piere cheful să mergi până acolo, de la Timișoara, de exemplu, și să fii nevoit să faci cale întoarsă în aceeași seară. Marea problemă a zonei este lipsa locurilor de cazare, iar autoritățile locale nu au acum soluții.

Zilele Lacului Surduc, organizate pentru prima dată la finele săptămânii trecute, au adus în zonă câteva sute de oameni, dispuși să petreacă două zile în aer liber, pe malul apei. Cei mai mulți au fost localnici, iar cei veniți de la mai mare distanță au avut o mare problemă: nu au găsit niciun loc de cazare. Singurele spații disponibile ar fi fost la Zolt, însă acestea erau ocupate. „E o problemă care credeam că se va rezolva… urmează să fie construit un hostel cu aproximativ 80 de persoane, foarte benefic pentru zonă. Acum, la Zolt sunt disponibile în jur de 50 de locuri de cazare”, explică Samuel Lupulescu, primarul din Fârdea. În zona lacului Surduc s-a intrat demult într-un cerc vicios: turiștii nu vin, pentru că nu au unde să stea, iar potențialii investitori nu vin pentru că nu știu dacă vor avea turiști, dar și pentru că nu au… apă curentă! „E foarte important proiectul de apă şi canal. Nimeni nu a venit să investească, pentru că nu există apă curentă şi canalizare. Pentru un minihotel trebuie un spaţiu vidanjabil, o staţie de epurare, e foate greu cu investiţia… Când va fi gata hostelul de 80 de persoane, vom rezolva o mică problemă. La Zolt era plin. Cea mai apropiată cazare era la Dumbrava sau Mănăştur”, a mai spus Lupulescu. Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Timiș speră ca Zilele Lacului Surduc să devină o tradiție și, poate până la ediția viitoare, zona să li se pară turiștilor mai… prietenoasă.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Ghiroda a început pregătirea și va disputa șase partide amicale

Una din echipele de top din județul Timiș și-a reluat pregătirea încă de la începutul…

9 ore ago

Zeci de localități din Timiș nu au medic de familie. Președintele Colegiului Medicilor cere implicarea autorităților

Medicina de familie, domeniul care ar trebui să fie unul dintre pilonii sănătății, are în…

12 ore ago

Doi artiști timișoreni reprezintă, prin intermediul unei expoziții, România la Bienala de artă de la Veneția

România va fi reprezentată la ediția cu numărul 61 a Bienalei de Artă de la…

12 ore ago

Dragoste de mamă. Managerul Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara a primit o donaţie de un milion de euro de la mama sa

Managerul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara, medicul Tudor Constantin Luca, a primit de la…

13 ore ago

A fost lansată licitaţia privind reabilitarea zonei centrale a oraşului Sânnicolau Mare, proiect de 5,5 milioane de euro

Primarul oraşului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, a anunţat că a fost lansat în liciatţie proiectul…

14 ore ago

Weekend rece în toată țara. În Banat vor fi valori pozitive

Iarnă în toată puterea cuvântului în țară. În Banat însă, vremea va fi mai blândă…

15 ore ago