Categories: Primăria Timişoara

Primaria Timisoara cauta coregrafi, impresari si asistenti medicali

Asistenți medicali, coregraf sau impresar artistic – asta caută să angajeze, în perioada următoare, Primăria Timișoara. Cei interesați își pot depune dosarele de înscriere pentru concursul care va avea loc la începutul lunii iulie.

Primăria Timișoara scoate, din nou, la concurs mai multe posturi. Acestea sunt disponibile la Serviciul public de Asistență Medicală Şcolară, la secretariatul Direcției Tehnice și la Casa de Cultură. Este vorba despre două posturi de inspector și zece de asistenți medicali la Serviciul public de Asistență Medicală, un referent la Direcţia Tehnică, un coregraf, un maestru de balet, un impresar artistic și un corepetitor pentru Casa de Cultură. Cei care vor să fie inspectori și asistenți medicali trebuie să aibă studii superioare de lungă durată absolvite cu diploma, să știe să folosească la nivel mediu pachetul Microsoft Office, dar nu trebuie să aibă nici vechime și nici să poată vorbi o limbă străină. Referentul de la secretariatul Direcției Tehnice trebuie să aibă studii medii, specializare în stenodactilografie, dar și cunoștințe avansate de Microsoft Office și limba engleză. Posturile de la Casa de Cultură necesită însă vechime de cel puțin șapte ani, dincolo de studii de specialitate, culturale, respectiv de marketing.

Concursul constă în selecţia dosarelor de înscriere, urmată de probele scrise și practice, programate în 9 iulie, de la ora 10, la sediul primăriei. Pe 13 iulie, în același loc vor avea loc interviurile. Dosarul de înscriere trebuie să conțină următoarele documente: cerere de înscriere la concurs, copia actului de identitate, copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, copia carnetului de muncă, conformă cu originalul, sau, după caz, adeverinţe care să ateste vechimea în muncă în specialitatea studiilor, cazier judiciar, adeverinţă medicală și CV. Actele pot fi depuse până în 30 iunie, ora 16, la secretarul comisiei de concurs, Eugenia Vătășescu, la camera 8 din PMT. Mai multe detalii găsiți aici.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Doi infractori notorii printre membrii fondatori ai partidului lui Călin Georgescu

Tribunalul București a admis, luni, cererea de înregistrare a Partidului „România Românilor”, formaţiune despre care…

3 ore ago

SCM Timișoara vrea să organizeze turneul Final 4 al Cupei României

Clubul SCM a înaintat Federației Române de Handbal o ofertă de organizare a turneului final…

5 ore ago

Săcălazul va avea, în premieră, creșă. La Moșnița va crește numărul de grupe funcționale

Două comune periurbane ale Timișoarei vor beneficia de susținere financiară în vederea oferirii de suport…

5 ore ago

Douăzeci de noi locuri de parcare sunt amenajate în Piața Consiliul Europei

Terenul public aflat în fața clădirii cunoscute ca și Centrul Financiar-Bancar, din Piața Consiliul Europei,…

7 ore ago

O asociere de firme condusă de Construcții Erbașu va primi 211 milioane de lei pentru reabilitarea a 13 kilometri de rețea de termoficare

O asociere condusă de societatea Constucții Erbașu a fost declarată câștigătoare a contractului de modernizare…

7 ore ago

Trei regiuni istorice din România își consolidează colaborarea în cadrul rețelei IGCAT: parteneriat pentru promovarea națională prin gastronomie

Gastronomia ne „leagă” pe toți. Harghita, Banat și Dobrogea au oficializat semnarea unui Acord de…

7 ore ago