Categories: Anunţuri

SOMAŢIE DOSAR NR. 326/261/2015

JUDECĂTORIA MOLDOVA NOUĂ
JUDEŢUL CARAŞ SEVERIN
DOSAR NR. 326/261/2015
Emisă la 05.06.2015

În temeiul art. 1052 C.p.c.

Potrivit dispoziţiilor instanţei, în cauza civilă cu nr. de mai sus, privind pe reclamanta MARIŞESCU ANA, domiciliată în oraş Moldova Nouă, str. Minerilor nr.97, jud. Caraş-Severin şi pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Moldova Nouă – reprezentată prin Primar, având ca obiect ,,uzucapiune”, se emite prezenta
SOMAŢIE

Pentru ca toţi cei interesaţi să ia cunoştinţă despre intenţia de a uzucapa imobilele situate în extravilanul localităţii Sicheviţa, respectiv:
– „Păşune Paleveni” în suprafaţă de 22304 mp, cu nr.top.4019, 4017, 4016/1, 4015/1, 4013/1, 4020/1.
Orice persoană interesată poate să facă opoziţie în termen de 6 luni de la data prezentei publicaţii.

PREŞEDINTE, GREFIER,
Anca PRUNOIU AURICA URSACIUC

Share
Published by
deBanat

Recent Posts

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

6 ore ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

6 ore ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

8 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

8 ore ago

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

12 ore ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

12 ore ago