Categories: Poli Timisoara

De ce a fost haos la meciul lui Poli: nu sunt decat patru imprimante de bilete

Cheamă suporterii la stadion, dar, când aceștia vin, îi lasă să aștepte minute în șir, ca să-și cumpere bilete. S-a întâmplat la primul meci al lui Poli din noua ediție a Ligii I, când s-a văzut cât de pregătit este clubul timișorean. Primarul Nicolae Robu a încercat să explice situația și speră că data viitoare va fi mai bine.

În jur de 2.000 de suporteri au intrat gratis la meciul de luni seară al lui Poli Timișoara, pierdut cu 0-1 în fața Pandurilor Tg. Jiu. Asta, după ce oamenii au stat la coadă să-și cumpere bilete îndeajuns de mult timp ca să nu mai apuce să intre pe stadion de la începutul jocului. Primarul Nicolae Robu, care a făcut nenumărate apeluri către suporteri, să vină la stadion, recunoaște că situația a scăpat de sub control. „Au fost patru case de bilete deschise. Nu puteau fi deschise mai multe, pentru că nu s-a reușit decât procurarea a patru imprimante care să lucreze după normele ANAF. De aceea, clubul a lansat mereu îndemnuri către iubitorii de Poli să-și cumpere bilete din timp. Oamenii erau obișnuiți cu vremurile în care dădeau banul și li se dădea biletul, dura două secunde. Acum durează mult mai mult”, a încercat să explice edilul ce s-a întâmplat.

Decizia de a lăsa intrarea liberă în ultimul moment a venit în urma unei discuții cu fostul său partener de alianță. „Constatând că sunt mii de oameni în afara stadionului, cu 10 minute înainte de începerea meciului, am discutat cu președintele CJ Timiș, Titu Bojin, și împreună am convenit să permitem accesul gratuit, pentru că era incorect față de acești oameni să nu poată veni la meci chiar din primul minut. A fost răul cel mai mic, așa am judecat”, a mai spus Robu. Primarul nu știa că sistemul online n-a funcționat luni, așa că degeaba au fost oameni care au încercat să-și ia biletele astfel. El nu știe nici dacă lucrurile se vor rezolva până la următorul meci de acasă. „Am discutat cu președintele Liviu Anton să-și pună echipa în mișcare și încă de acum să se anunțe mereu că trebuie cumpărate bilete din timp pentru meciul următor. Se depun eforturi pentru a ajunge să avem o mai bună dotare tehnică, cu acele imprimante speciale agreate de ANAF, dar nu avem garanția că până atunci vom avea suficiente puncte de lucru. O să văd de ce nu a funcționat sistemul online, e grav dacă nu a funcționat”, a conchis Nicolae Robu. Oficial, la meciul Poli Timișoara – Pandurii Tg. Jiu au fost fix 10.215 spectatori.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

3 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

6 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

6 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

6 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

6 ore ago

Se reia seria acțiunilor din seria Banat Brunch

Organizația My Banat reia seria evenimentelor de cultură gastronomică locală Banat Brunch. Acestea vă oferă…

6 ore ago