Poli Timișoara și-a prezentat sâmbătă seara atât lotul pentru noul sezon al Ligii I, cât și noul echipament alb-violet. Meciul amical cu formația maghiară Békéscsaba s-a terminat 2-0 pentru gazde, golurile fiind marcate în prima repriză de Curtean, respectiv de Zicu, din penalty, la final.
Pe 13 iulie, ACS Poli Timișoara începe noul sezon al Ligii I pe teren propriu, în fața Pandurilor Târgu Jiu. Până atunci, Alexa & co s-au prezentat în fața suporterilor în noile echipamente alb-violete. Sâmbătă seară, Poli a jucat un meci amical în compania echipei maghiare Békéscsaba. Dan Alexa a trimis în teren un prim „11” format din Pap – Belu, Scutaru, Cânu, Dan Popescu, Ovidiu Popescu, Melinte, Fernando Llorente, Curtean, Javi Hernandez și Robert Elek. Scorul a fost deschis de Curtean, în minutul 30, iar jocul celor două echipe a fost afectat serios de zăpușeala de afară. Tehnicianul și-a rulat. până la finele meciului întreg lotul. Au intrat astfel și portarii Smaranda, dar și noua achiziție, neamțul Sascha Kirschstein, precum și Bocșan, Neagu, Trandu, Poparadu, Boldea, Bărbuț, Zicu și Artean. Zicu a fost, de altfel, și cel care a închis tabela, chiar înainte de fluierul final, dintr-o lovitură de pedeapsă dictată pentru un fault asupra lui Bărbuț. Marcatorii celor două goluri au fost și cei mai aplaudați jucători din lotul lui Poli, în momentul în care au fost prezentați. În tribunele stadionului „Dan Păltinișanu” au fost în jur de 1.500 de spectatori.
În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…
CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…
Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…
Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…
Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…
În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…