Gabriel Cânu a fost erou negativ pentru Poli Timişoara în cele două jocuri susţinute în tricoul echipei timişorene în acest sezon. De fiecare dată, greşelile experimentatului jucător s-au soldat cu goluri în poarta lui Poli. Acelaşi gen de greşeli l-au transformat pe Gabriel Cânu, în trecut, într-un veritabil suspect de blaturi.
Primul care l-a acuzat de blat pe fotbalistul timişorean a fost Marian Iancu, în urma unui joc pierdut de Poli cu 1-2, pe teren propriu, în faţa Daciei Mioveni. După acel joc în care Cânu a avut o evoluţie de pomină, Marian Iancu şi Dusan Uhrin, antrenorul de atunci al formaţiei timişorene, au hotărât excluderea din lot a lui Gabriel Cânu. În aceeaşi situaţie a fost şi Marian Aliuţă. Interesant e că după acel joc a intervenit Adrian Porumboiu, fostul finanţator al lui FC Vaslui. Acesta le-a luat apărarea celor doi fotbalişti excluşi de Uhrin şi Iancu. Drept dovadă, la câteva luni distanţă, Porumboiu l-a transferat pe Cânu la Vaslui. Şi avea să regrete. Fostul finanţator de la Vaslui a declarat că evoluţia lui Cânu dintr-un joc cu Dinamo pierdut de vasluieni cu 1-4 l-a pus pe gânduri, lăsând de înţeles că acesta s-a „vândut” lui Dinamo. „Penalty-ul produs de el, cel de 1-0, e singura fază pe care nu pot să o reproşez arbitrului. M-a dezamăgit însă evoluţia lui Cânu. Nu a avut o atitudine de căpitan. Acum, după acest joc, mi s-a întărit ideea despre ceea ce mi se tot aducea la cunoştinţă vizavi de atitudinea lui din trecut. Am refuzat să cred asta, dar evoluţia lui Cânu mă pune serios pe gânduri”, declara, în 2009, Adrian Porumboiu în presa centrală.
În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…
CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…
Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…
Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…
Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…
În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…