Categories: Administratie

CJ Timis vrea cel mai performant Poligon Agroalimentar din tara! Nu se stie cat costa sau cand va fi gata

Județul Timiș ar putea să aibă unul dintre cele mai performante poligoane agroalimentare din țară. Cel puțin asta spun reprezentanții Adetim care au prezentat aleșilor județeni cum ar putea să arate noul poligon. Deocamdată proiectul este doar la faza de concept, iar documentația necesară pentru realizarea poligonului încă nu există, deci nu se știe nici care este investiția de care ar fi nevoie. Deși unii consilieri sunt sceptici, președintele CJ Timiș vrea să o trimită echipă a consiliului la Barcelona pentru a vizita un poligon agroalimentar asemănător.

Poligonul Agroalimentar ar urma să se întindă pe o suprafață de 63 de hectare în localitatea Covaci. Specialiștii Adetim susțin că spațiul, care aparține Consiliului Județean Timiș, este perfect pentru acest proiect: „Parcela de care am vorbit corespunde ideal din punct de vedere urbanistic deoarece e conectată cu aeroport, autostradă și e în apropierea zonei de cale ferată. Modelul cuprinde mai multe secțiuni de activitate, respectiv zona piețe, partea de infrastructură generală plus specializată pentru acest tip de activitate. Elementul major este zona de activate complementară care cuprinde o serie de funcțiuni de activitate: de procesare, depozitare frigorifică, zonă de logistică, zona de industrializare a alimentelor, zonă de procesare a cărnii și piața de pește. Avem și o zonă de plante și flori care reprezintă un sector important”, au declarat reprezentanții Adetim.
Conform conceputului prezentat de Adetim, Poligonul Agroalimentar de la Covaci ar crea peste 15.000 de locuri de muncă. De asemenea, se estimează că se vor întocmi contracte cu aproximativ 400 de companii. Pe lângă partea strict agroalimentară, poligonul ar urma să aibă și mai multe restaurante, dar și un sistem de catering. Produsele regionale ar urma să ajungă în piețe din toată România, dar și din Europa sau chiar alte continente. Titu Bojin, șeful CJ Timiș s-a declarat foarte mulțumit de prezentarea ADR Vest și spune că dorește să trimită o echipă a consiliului la Barcelona pentru a vizita un poligon asemănătoare „Este o prezentare a demersului, a începutului. Eu sunt convins că e un proiect foarte îndrăzneț. Este o pornire pe care noi, Consiliul Județean, am dat-o. În acest cadru eu am purtat discuții și va trebui să lucram rapid și să dăm girul comisiei de agricultura pentru acest proiect pe care trebuie să-l realizăm. Proiectul este la nivelul Spaniei, la fel ca cel de la Barcelona. O parte dintre colegi vreau să meargă acolo să viziteze într-o vizită de lucru. O să hotărâm împreună cum mergem ori cu microbuzul, ori cu avionul ca să vedem ce e la locul de față”, a declarat Titu Bojin. De asemenea, liderul CJ a scos în evidență faptul că pentru realizarea poligonului e nevoie de sprijin din partea Uniunii Europene.
Deși în teorie proiectul sună foarte bine, aleșii județeni au ridicat mai multe semene de întrebare în legătură cu realizarea acestuia. Majoritatea s-a arătat curioasă despre valoarea proiectului și despre stadiul în care se află acesta. Din păcate reprezentanții Adetim au ridicat din umeri, deoarece documentația pentru proiect încă nu este finalizată, deci nu se știe de ce sume este nevoie pentru realizarea acestuia. De asemenea, consilierul județean Marian Vasile (PNL) a atras atenția că dacă documentația nu e finalizată în cel mai scurt timp există riscul să se piardă finanțarea pe programul Român – Ungar. O altă problemă a fost ridicată și de Liviu Borha (PNL), care a spus că proiectul trebuie să se axeze pe produsele agricole autohtone, nu pe importuri. Tiberiu Lelescu a pus și el întrebări legate de proiect, cerând clarificări despre când ar putea să fie finalizate lucrările. Specialiștii Adetim spun că până va fi gata poligonul mai sunt de așteptat cel puțin trei ani.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Vreme „accesibilă” în weekend. Vom avea temperaturi „blânde”

Iarna vrea să mai rămână, februarie fiind o lună rece, dar primăvara dă semne că…

14 minute ago

Începând de luni, restricții de circulație bulevardul 16 Decembrie 1989

La solicitarea S.C Aquatim S.A, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…

22 de minute ago

Lugojul a uitat să mai câștige! Înfrângere șoc după ce a avut 2-0

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj se află din păcate pe „topogan”. Tocmai a bifat…

32 de minute ago

Prețul stabilității iluzorii: de ce guvernarea prin ezitare ne împiedică să avansăm

România nu este condusă de o coaliție. Este administrată printr-un armistițiu administrativ cu program zilnic, unde…

4 ore ago

AS Tour Timişoara vă invită la un sejur de vis în care să descoperiţi secretele Deltei Dunării

În mai 2026, când Delta Dunării înflorește, păsările se întorc acasă, iar nuferii colorează canalele,…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 7 februarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 07.02.2026, unde se vor executa reparaţii…

5 ore ago