Categories: Invatamant

Prefectul atrage atentia ISJ Timis: scolile nu au spatii pentru depozitarea laptelui si a cornurilor

Prefectul de Timiș Eugen Dogariu s-a arătat foarte uimit de faptul că, în Timiș, încă există școli care nu au spații în care să fie depozitate laptele și cornurile care se dau elevilor. În mod normal acestea trebuie ținute în frigidere. Reprezentanții ISJ Timiș recunosc că există această problemă, dar spun că pentru remedierea situație e nevoie de bani.

Prefectul Eugen Dogariu le-a atras atenția reprezentanților ISJ Timiș în legătură cu modul în care se desfășoară programul laptele și cornul în județ. Concret, majoritatea școlilor din Timiș nu au spații de depozitare pentru mâncarea pe care o primesc elevii, deși în mod normal ar trebui să existe frigidere pentru aceasta. Problema a fost semnalată după ce prefectul a stabilit o comisie pentru verificarea modului în care sunt pregătite unitățile de învățământ pentru noul an școlar. „Nu există spaţii pentru depozitarea acestor produse în condiţii bune, persoanele care desfăşoară activitatea nu au cursurile necesare pentru minimul de igienă – lucruri care ar fi trebuit rezolvate demult, dar cred că le vom rezolva în următoarea perioadă. Nu îmi vine să cred că mai sunt astfel de școli, având în vedere că e vorba de un program care se desfășoară de 11 ani”, a declarat Eugen Dogariu, în cadrului Colegiului Prefectural de vineri. Inspectorul școlar adjunct Francisc Halasz a recunoscut că nu există frigidere pentru mâncare, dar susține că remedierea problemei nu e așa simplă precum pare: „Au spus că pentru corn şi lapte trebuie frigider. La Colegiul Bănăţean, de exemplu, câte frigidere trebuie? În condiţiile în care acest lapte este un lapte pasteurizat, care în Timişoara se distribuie zilnic, iar în mediul rural, în cel mai rău caz, o dată pe săptămână şi acest tip de lapte, dacă mergem şi la magazin, nu stă în frigider. Foarte multe şcoli nu au aceste spaţii de depozitare, majoritatea”, a afirmat Halaz. Mai mult, pentru cumpărarea frigiderelor banii ar trebuie să vină din bugetul instituțiilor de învățământ.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular

Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de…

12 ore ago

Administrația județului a preluat Vila Internațional/FOTO

Consiliul Județean Timiș a preluat, vineri, clădirea Vilei Internațional, după mulți ani în care aceasta…

14 ore ago

De luni, Primăria Timișoara demarează acțiunea de cosire în oraș

De luni, 16 martie, începe programul anual de întreținere și cosire a spațiilor verzi din…

15 ore ago

Dumbrăvița închide sezonul regular pe teren propriu cu un meci tare

În ultima etapă a sezonului regular din Liga 2, CSC Dumbrăvița primește vizita Concordiei Chiajna.…

15 ore ago

AJOFM Timiş beneficiază de un noul cadru legal pentru a oferi sprijin pentru tineri, persoane vulnerabile și angajatori

De curând, a fost aprobată o ordonanță de urgență care modifică și completează Legea nr.…

17 ore ago

Anne Applebaum, laureată a premiului Pulitzer, a discutat la UVT despre democrație

Anne Applebaum, o cunoscută jurnalistă și scriitoare, s-a aflat, joi seara, la Universitatea de Vest…

17 ore ago