Categories: Ziaristu' de terasă

Cum sa-ti faci reclama la misto cu „olimpica” Maria Grapini

Ați auzit de Asociația Culturală „Constantin Brâncuși”? Nu, nu este din Târgu-Jiu, Rovinari sau Târgu Cărbunești, ci exact din Timișoara. Și are drept scop, printre altele, „omagierea unor personalități cu rădăcini în zona Banatului s-au care și-au desfășurat activitatea în Banat”. (Am citat exact, inclusiv forma originală de a-l scrie pe „sau” atunci când îl înlocuiește pe „ori”). Dincolo de faptul că o asociație bănățeană apelează în titulatură la numele unui gorjean, altfel o imensă personalitate artistică a României, trebuie apreciat că ea promovează cultura, implicit limba română. Chiar și prin greșeli halucinante de gramatică, de neiertat la un copil de clasa a II-a, darmite la o ditamai asociație culturală.

Revenind la întrebarea din start, sunt connvins că prea puțină lume a auzit de ea. Cel puțin până zilele trecute. Atunci când culturala asociație s-a gândit să dea niște premii. Unul dintre ele a ajuns taman la europarlamentarul Maria Grapini și înseamnă, în fapt, încununarea unei campanii fără precedent pe care aceasta a dus-o de vreo doi ani, în special pe Facebook. Și mă refer la neobosita luptă dusă pentru schimonosirea limbii române. S-a ajuns până acolo că unii internauți au creat un site care traduce orice mesaj în limba… „grapineză”. Fiindcă Grapini a fost premiată de asociația în cauză pentru… promovarea limbii române.

Ca atare, e de la sine înțeles că a-i da un astfel de premiu Mariei Grapini este ca și cum i-ai da lui Hitler un premiu pentru pace sau lui Bin Laden unul pentru lupta împotriva terorismului mondial. Subtili, cei din asociația amintită, probabil pentru a fi în rezonanță perfectă cu premiata lor, au făcut o imensă greșeală chiar pe diploma acordată europarlamentarului. Acolo unde se spune că premiul a fost acordat și pentru… „participarea la FESTIVALULUI DOINELOR” de la Orțișoara-Seceani.

Altceva rezultă însă din această poveste tragi-comică. Dacă până mai ieri nimeni nu auzise de asociația condusă de fostul prefect PSD-ist Horia Ciocârlie, acum s-a vorbit despre ea în toată media, atât locală, cât și mai ales națională. La urma urmei, reclama negativă tot reclamă e, având măcar darul de-a te scoate din anonimat. Chiar cu riscul de-a fi penibil. Fiindcă o primă obligație a unei asociații culturale este ca măcar să utilizeze în mod corect limba română. Și apoi să nu facă bășcălie premiind, pentru „promovarea limbii române”, oameni care se află în plin război cu aceasta. Chit că doamna în cauză se laudă c-a fost olimpică la limba română.

Share
Published by
Ziaristul de (pe) terasa

Recent Posts

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

O oră ago

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…

O oră ago

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

2 ore ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

2 ore ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

2 ore ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

3 ore ago