Categories: Invatamant

Daca vrea supercamin, UVT trebuie sa cheltuiasca 9,5 milioane de lei in trei luni!

Supercăminul Universității de Vest este, de mai bine de doi ani, doar în stadiul de viitoare fundație. Estimată să coste 16 milioane de euro, construcția imobilului care ar trebui să găzduiască 700 de studenți s-a oprit practic înainte de a începe, iar firma care ar trebui să execute lucrarea este în insolvență. Ministrul Educației a făcut acum noi promisiuni de finanțare.

În iulie 2013, la Timișoara s-a pus piatra de temelie a ceea ce ar fi trebuit să devină cel mai modern cămin studenţesc din oraș. „Duplexul” cu aproape 700 de locuri costă 16 milioane de euro. Vor fi camere cu două locuri şi baie proprie, săli de fitness și de lectură, dar şi mai multe spaţii comerciale. Lucrările s-au oprit însă practic înainte de a începe, iar în 2014 la Timișoara nu a ajuns niciun leu pentru această investiție. De altfel, până acum, Ministerul Educației a dat doar 2.9 milioane de lei. Luni, la deschiderea anului universitar de la UVT, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că instituția timișoreană va primi 1,5 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor de la bugetul de stat, dar și că aceasta va avea voie să folosească bani proprii. „Avem o deblocare de opt milioane de lei din fondurile proprii ale universității, pe care până acum nu le puteam folosi pentru căminul nou. Acum am mai negociat și ca 1,5 milioane de lei să fie dați din banii ministerului”, a explicat prof. univ. dr. Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara.

Teoretic, banii există, dar nu se știe dacă, practic, vor putea fi și folosiți. „Lucrările pot începe chiar din momentul acesta. Probleme sunt însă la constructor (…) Noi avem banii disponibili și putem face plăți când lucrările există”, mai spune Pirtea. Maratti Construcții, firma care a câștigat atât licitația pentru acest cămin, cât și cea pentru sala polivalentă a Politehnicii, este în insolvență. Deși ar exista și varianta unei noi licitații, rectorul UVT spune că nu se pune problema. „Procedura de insolvență este foarte bine reglementată, nu înseamnă neapărat faliment. Firma care răspunde de această insolvență prioritizează lucrările. Am discutat cu o doamnă de la firma de lichidări care a preluat compania și își dorește ca acest contract să continue”, a explicat Pirtea. Sumele menționate mai sus pot acoperi aproximativ 60% din lucrările de construcție, dar există riscul ca toate fondurile, fie că sunt ale UVT sau sunt date de guvern, să fie pierdute. „Acești bani trebuie cheltuiți până la 31 decembrie, altfel rămân în sold, nu pot fi reportați pentru anul viitor. Dacă constructorul este capabil să demareze lucrări de aceste sume și să avanseze lucrări conform planului, noi avem banii la dispoziție. Asta-i legea bugetară”, a mai spus rectorul UVT.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

O oră ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

3 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

4 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

5 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

5 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

5 ore ago