Ministerul Educației a publicat rezultatele etapei de evaluare a eligibilității proiectelor din cadrul apelului apelului PNRR/2024/C15/I18 „Granturi pentru unitățile de învățământ pilot”, care include școlile care pot pilota intervenții educaționale inovative, noi modele curriculare și de carieră didactică sau de management descentralizat în anul școlar 2024-2025. Etapa următoare este evaluarea calitativă a cererilor de finanțare.…
USR a calculat: PSD şi PNL au condus Ministerul Educaţiei în 85% din perioada post-revoluţionară
În ultimii 33 de ani, PSD şi PNL au condus Ministerul Învăţământului timp de 10.172 de zile, dintr-un total de 12.063. Calculul a fost făcut de USR şi a pornit de la o declaraţie a lui Marcel Ciolacu, potrivit căreia actuala coaliţie trebuie să răspundă pentru ce nu au făcut alţii înainte. USR a calculat…
Școlile rămân deschise și peste pragul de 6 la mie
Școlile nu vor mai ține cont de rata de infectare din localitate, iar pragul de 6 la mie de la care treceau în online a fost eliminat, a decis miercuri, 29 septembrie, Grupul de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, potrivit declarației de presă transmise de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Măsura…
Au fost publicate rezultatele repartizării computerizate la liceu
Ministerul Educaţiei a publicat sâmbătă, la ora 10:00, pe site-ul http://admitere.edu.ro, rezultatele repartizării computerizate în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a pentru anul școlar 2021 – 2022. Colegiul C.D. Loga din Timișoara este pe locul 14 în țară în ceea ce privește ultima medie de admitere. La Loga, ultima medie cu care…
Examenele naționale se desfășoară după calendarul deja stabilit. Elevii din anii terminali n-au vacanţă prelungită
Examenele naționale se desfășoară după calendarul deja stabilit, iar pentru clasele terminale structura anului școlar nu va fi modificată. Celelalte clase au vacanță de primăvară în perioada 4 aprilie – 2 mai, iar anul școlar se încheie în 25 iunie, a anunțat, joi, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, după discuțiile cu reprezentanții elevilor și ai părinților.…
Reguli pentru revenirea elevilor în școli: Distanță de 1 metru și purtatea obligatorie a măștii
Elevii vor reveni în bănci începând cu 8 februarie, atunci când începe și semestrul al doilea. Toate regulile ce urmează să fie aplicate, de luni, în școli, vor fi prezentate joi, la ora 11. Reprezentanții Ministerelor Educației și Sănătății au lucrat peste noapte la ordinul comun care își propune să răspundă întrebărilor pe care le…
E oficial, elevii nu mai dau teze în acest an şcolar
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a decis ca elevii să nu mai susțină teze în acest an școlar, iar acestea să fie înlocuite cu evaluări sumative. Responsabilii Ministerului Educaţiei au confirmat ceea ce se discuta de mai mult timp în spaţiul public. Este vorba de înlocuirea tezelor cu evaluări. Potrivit purtătorului de cuvânt al MEC,…
Telverde pentru începerea școlii în timp de pandemie. Linie telefonică pusă la dispoziție de Ministerul Educației pentru părinți, elevi și profesori
Ministerul Educației și Cercetării pune la dispoziție o linie telefonică Telverde tuturor celor interesați de contextul educativ și sanitar în care se va desfășura activitatea didactică în anul școlar/universitar 2020-2021. Prima linie Telverde – 0800 67 20 31 – va fi pusă la dispoziția elevilor, studenților și părinților, în vederea obținerii de informații privind reluarea/desfășurarea…
Profesorii sunt așteptați la titularizare. Concursul a fost suspendat înainte de a începe, în starea de alertă
Este tot stare de alertă, dar se reia concursul de Titularizare, după ce a fost suspendat, în 18 iunie, tocmai din cauza pandemiei. Se reia tot în stare de alertă. Ministerul Educației a decis să „dea drumul” la acest concurs al profesorilor, în care cadrele didactice au șansa de a se titulariza pe post. A…
Stare de alertă: Titularizarea a fost suspendată
Titularizarea – examenul prin care profesorii se pot angaja pe post pe perioadă nedeterminată, a fost suspendată, deocamdată, de Ministerul Educației, în timpul stării de alertă. Decizia a fost luată printr-un Ordin al Ministerului Educației și a fost comunicată astăzi, când începeau înscrierile la concurs – depunerea de dosare. Astfel, profesorii care s-au pregătit pentru…
Școli cu toleranță zero la violență. Grupuri de acțiune anti-bullying în unitățile de învățământ
Bullying-ul este un lucru tot mai prezent, din păcate, în școlile românești. Cazuri de copii care merg cu capul plecat pentru că alți colegi de-ai lor îi „șicanează” psihic și uneori fizic nu ar mai trebui să existe. Ministerul Educației și Cercetării și specialiștii cooptați în grupul de lucru de profil au elaborat normele metodologice…
Ministerul Educației: 150 milioane de lei pentru ca elevii din medii defavorizate să poată face școală online. 6.000 de copii din Timiș nu au tablete
Ministerul Educației a început de ceva timp școala online, dar nu toți copiii au de pe ce „intra” pe internet. În Timiș, aproximativ 6.000 de copii nu au tabletă, telefon, laptop sua PC petru a se conecta la internet și a urma cursurile. Ministerul Educației cumpără tablete pentru ca elevii să poată intra online în…
Ministerul Educației: „Prezența online la cursuri a elevilor și a cadrelor didactice va fi monitorizată de unitățile de învățământ”
Ministerul Educației: „Prezența online la cursuri a elevilor și a cadrelor didactice va fi monitorizată de unitățile de învățământ” A fost emis ordinul de ministru privind organizarea procesului educațional pe perioada suspendării cursurilor În document se precizează măsuri specifice pentru desfășurarea procesului de învățare online. Ministerul Educației și Cercetării pune la dispoziția cadrelor didactice, elevilor…
Gripa nu a intrat în vacanță, în Timiș! Zeci de elevi și preșcolari sunt bolnavi
În Timiș, gripa nu a intrat în vacanță, ci „se ține” de elevi. Mii de elevi au fost diagnosticați cu viroză, în Timiș. Zeci de elevi și preșcolari au gripă. Joi, 20 februarie, în Timiș au fost diagnosticați 38 de preșcolari cu gripă. 80 de elevi și două cadre didactice. De asemenea, 785 de preșcolari…
Măsuri obligatorii împotriva gripei în școli cerute de Ministerul Educației
Ministerul Educației și Cercetării a transmis inspectoratelor județene măsurile pe care trebuie să le ia reprezentanții școlilor din toată țara pentru a combate gripa în unitățile de învățământ. Măsurile au fost transmise după ce joi a fost anunțată oficial epidemia de gripă în România.
Spuneți-vă opinia referitor la calendarul și metodologia de înscriere în clasa pregătitoare!
Calendarul de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2020-2021 și metodologia au fost lansate în dezbatere publică de Ministerul Educației. Exprimați-vă opinia!
Structura anului școlar 2020-2021 în dezbatere. Vacanța de primăvară împărțită în două
Ministerul Educației propune spre dezbatere o nouă structură a anului școlar 2020-2021. Principala noutate este faptul că vacanța de primăvară se scindează în două, în funcție de data Paștelui – cel catolic și cel ortodox.
Marilen Pirtea dezbate rectificarea: Modificările sunt adoptate de personaje decuplate de la realitățile economiei românești
Actualii guvernanţi trăiesc într-o fantezie fiscal-bugetară, decuplată de la realităţile economiei româneşti, spune deputatul PNL de Timiş, Marilen Pirtea. Conform acestuia, actualul guvern ignoră faptul că veniturile prognozate nu au fost realizate, iar rectificarea bugetară adoptată luni este una pozitivă. Victima principală, Ministerul Educaţiei. „Rectificarea bugetară realizată de actualul Guvern este din nou ruptă din…
S-a stabilit data în care începe noul an şcolar: 9 septembrie
Ministerul Educației Naționale a stabilit data începerii noului an școlar. Ministrul interimar al Educației, Valer-Daniel Breaz, a decis ca prima zi de cursuri din anul școlar 2019-2020 să fie luni, 9 septembrie.
Ecaterina Andronescu a fost demisă pe Facebook de Viorica Dăncilă din fruntea Ministerului Educației
Ecaterina Andronescu a fost demisă din funcția de ministru al Educației. Anunțul a fost făcut de premierul Viorica Dăncilă, din pricina declarațiilor pe care le-a făcut Andronescu și care au revoltat opinia publică. Ecaterina Andronescu a afirmat, făcând referire la cazul Caracal, că ea a învățat acasă să nu se urce în mașina unui…