Categories: Cultura

Incepe cea de-a zecea editie a Festivalului de Muzica Veche!

Iubitorii de muzică sunt invitați la cea de-a zecea ediție a Festivalului de Muzică Veche. Este vorba despre unul dintre cele mai importante evenimente de acest tip din țară. Timișorenii se vor putea bucura de muzica baroc, dar vor putea să descopere și câteva instrumente „năstrușnice”, rar întâlnite în România.

Festivalul de Muzică Veche are loc în perioada , la Biserica Evanghelică Luterană de lângă Punctele Cardinale. „Festivalul nu a avut niciun rateu pe parcursul celor zece ani. Nu au existat programări care să se facă și care să nu fie respectate de invitați sau din lipsa fondurilor. Mai mult decât atât, festivalul s-a desfășurat într-o manieră crescândă de la an de an. (…) Festivalul de Muzică Veche este cel mai important festival de domeniu din țară. Veți vedea că aproape jumătate din cei care concertează în această ediție sunt universitari la Geneva, Barcelona, Paris, Londra și altele”, spune Codrin Emandi, unul dintre organizatorii festivalului. În acest an, la Timișoara vor poposi unii dintre cei mai importanți artiști de muzică veche din lume. Pe 13 septembrie, în prima zi de festival, de la ora 20, timișorenii se vor putea bucura de concertul „The flourishing of the Concerto Gross”, de Amandine Beyer & Gli Incogniti, care vor fi alături de alți artiști de muzică veche precum: Alba Roca (vioară barocă), Domitille Gilon (vioară barocă), Marco Ceccato (violoncel baroc), Francesco Romano (teorbă) și mulți alții. Pe 15 septembrie, evenimentul continuă cu „Musica Boscareccia”, concert susținut de United Continuo Ensemble. Apoi, pe 18 septembrie, tot de la ora 20, urmează „Călătoria căpitanului Tobias Hume”, spectacol la care vor cânta Les Basses Reunies. Tot un concert interesant îi așteaptă pe timișoreni și pe 22 septembrie, respectiv „Danza”, spectacol al Le Poeme Harmonique. Festivalul continuă pe 24 septembrie. Atunci tenorul Marco Beasley, Stefano Rocco, la teorbă și chitară barocă, și Fabio Accurso la lăută, vor cânta „La Clessida”. Pe 25 septembrie, în prim-plan se vor afla Veronika Skuplik, la vioară barocă, și Andreas Arend, la lăută și teorbă. Aceștia au pregătit concertul „Pastime with good company”. Tot în cadrul Festivalului de Muzică Veche se va afla în fața publicului și Concerto Palatino, cu „Echoes of San Marco”. Apoi, pe 1 octombrie, în atenția spectatorilor vine grupul La Follia, din care fac parte și organizatorii festivalului, Diana și Codrin Emandi. Pe 4 octombrie, evenimentul cultural continuă, de data aceasta cu Die Kunst Der Fuge” susținut de Holland Baroque Society. Pe 6 octombrie Dorel Iuga (traverso) și Gianluca Cagnani (orgă, clavecin) vor veni în fața publicului cu „Affektenlehre”. Prețul unui bilet de intrare la festival este de 20 de lei, respectiv 10 lei pentru studenți, elevi și pensionari.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Programul de lucrări al SDM în ziua de 3 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 03.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

22 de minute ago

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

11 ore ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

12 ore ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

13 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

14 ore ago

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

17 ore ago