În timp ce majoritatea copiilor mai au la dispoziție încă două săptămâni de vacanță, pentru micuții de la Montessori Haus perioada de recreere s-a încheiat. Aici, atât școala, cât și grădinița, au început pe 1 septembrie.
Noul an școlar îi așteaptă însă pe prichindei cu o mulțime de surprize și lucruri noi. Predarea se va face în limba germană, după principiile Montessori, iar asta pentru a scoate în evidență abilitățile copiilor. „Ziua de 1 septembrie 2015 are o semnificație specială. În jurul nostru se simte emoția unui nou început. Acum începem un nou tip de activitate, într-un nou lăcaș de cultură și învățătură, care este școala. Este important ca cei mici să ştie că aici vor învăța, mai ales pentru viață, iar noi, echipa de la Montessori Haus, le vom călăuzi pașii pe drumul cunoașterii, conștienți că au nevoie de dragoste, înțelegere, bunătate, respect și bunăvoință. Drumul nu este deloc ușor și nici scurt, dar împreună vom reuși”, a spus Daniel Scornea, director de Marketing al Montessori Haus Timișoara. Pentru ca micuții să se integreze mai ușor, Grădinița Montessori a creat un program de acomodare, iar timp de două săptămâni copiii care merg pentru prima dată la grădiniţă iau parte la tot felul de activităţi care le facilitează adaptarea la noul mediu.
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…
Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…