Colegiul Național Bănățean se mută pe… Internet! Festivitatea de deschidere a anului școlar va fi transmisă în direct, pe site-ul unității de învățământ. Este încă o premieră în istoria prestigiosului liceu timișorean.
La Colegiul Bănățean Timișoara, anul școlar se deschide luni, 14 septembrie, de la ora 9, în prezența primarului Nicolae Robu, a președintelui Consiliului Județean Timiș, Titu Bojin, și a rectorului UVT, Marilen Pirtea. Prestigioasa unitate de învățământ va marca o nouă premieră, și anume transmiterea live a festivității, prin Internet. „Cred că a venit momentul să facem încă un pas pe calea modernizării sistemului de învăţământ. Şi, pentru că la CNB am militat întotdeauna pentru o şcoală ce avansează în pas cu tehnologia vremurilor, vrem să permanentizăm asemenea transmisii live pe internet de la cele mai importante evenimente. Sunt mândru de colegii mei, care au făcut ca, prin această iniţiativă, CNB să devină prima instituţie de învăţământ preuniversitar care deschide anul şcolar împărtăşind emoţia primului clopoţel cu ajutorul internetului”, a transmis directorul CNB, Sorin Ionescu. În premieră, din acest an școlar, la Colegiul Bănățean au fost înființate trei clase speciale, ai căror elevi vor avea acces la facilitățile UVT și vor putea asista la cursuri universitare. Este vorba despre câte o clasă de matematică-informatică, științele naturii și științe sociale. La terminarea liceului, câte doi elevi din aceste clase vor putea urma cursurile UVT, pe locuri fără taxă.
Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…
În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…
SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…
Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…