Categories: Primăria Timişoara

Start in Saptamana Mobilitatii: cu Robu la pedalat / FOTO

Săptămâna Mobilității a început la Timișoara cu o pedalare cu antemergător de la Poliție, la care au participat primarul Nicolae Robu, viceprimarul Dan Diaconu și câteva zeci de angajați ai municipalității. Totul, pentru a demonstra cât de plăcut este să mergi cu bicicleta.

Săptămâna Mobilității, acțiune inițiată de UE pentru încurajarea folosirii pe scară cât mai largă a mijloacelor de transport în comun și a celor alternative, în defavoarea mașinilor, se desfășoară în perioada 16-22 septembrie. Au dat statul la pedalare angajații municipalității, care, cu bicicletele personale, cele de serviciu sau cele din sistemul VeloTM, au plecat într-o tură scurtă prin centrul Timișoarei. În fruntea coloanei de bicicliști, escortate preventiv de o mașină de poliție și de agenți locali pe două roți, s-a aflat primarul Nicolae Robu. „Facem un apel către cetățeni înspre folosirea pe scară mai largă a bicicletei. O bună parte din aparatul primăriei facem o scurtă plimbare cu bicicleta. Avem o preocupare specială pentru a încuraja folosirea bicicletei în Timișoara, am creat zeci de kilometri de piste de biciclete în acești ani și vom continua să creăm. Acolo unde profilul străzii nu ne permite să creăm piste de biciclete decât pe trotuare, vom recurge la această soluție, dar, acolo unde avem posibilitatea să facem piste mai bune pe carosabil, vom face astfel de piste”, a declarat edilul.

Robu recunoaște că în oraș sunt zone unde pistele de biciclete de pe trotuare sunt impracticabile, cum este și cazul Bd. Mihai Viteazu, dar spune că nu există momentan soluții. „Acolo unde rădăcinile copacilor au produs denivelări nu avem ce face. Ce vreți să facem, să tăiem copacii? Prioritate are fluența traficului în oraș. Evident că nu putem să desființăm benzi de trafic auto la numărul de mașini care există în oraș. Nu avem cum să facem asta, unde există suprafață suficient de largă, încât să putem lua din carosabil fără a afecta numărul de benzi pentru a crea piste de biciclete, acolo facem așa ceva. Dar în unele locuri nu se poate”, a explicat primarul.

Au plecat în pedalare miercuri, alături de edilul șef, viceprimarul Dan Diaconu, directorii Direcției de Comunicare, respectiv Urbanism, Alina Pintilie și Sorin Ciurariu, mai mulți funcționari, dar și șoferul primarului, Vasile Paraschiv. Deși fusese anunțat că la acțiune vor participa și consilieri locali, aceștia au fost sublimi, dar… au lipsit cu desăvârșire! Vina nu le-a aparținut însă, pentru că aleșii n-au fost înștiințați de pedalare! Săptămâna Mobilității continuă cu mai multe acțiuni. Printre acestea, închiderea, duminică, timp de două ore, a traficului auto prin pasajului Michelangelo sau cea a Bd. Loga, prin fața primăriei, programată pentru marți. Programul integral îl puteți găsi aici.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

7 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

7 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

8 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

8 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

11 ore ago