CS Ghiroda este cea mai activă formaţie timişeană din Liga a IV-a Timiş. După ce săptămâna trecută au transferat patru jucători importanţi, cei de la CS Ghiroda au fost nevoiţi să efectueze modificări esenţiale şi pe banca tehnică.
Remus Steop şi Oli Trandu şi-au prezentat demisiile înaintea antrenamentului de marţi. Se pare că cei doi oameni de fotbal au fost deranjaţi de faptul că nu au fost anunţaţi despre transferurile lui Leo Naidin, Brian Filimon şi Lucian Gavriluţă, toţi trei de la Voinţa Maşloc. În aceste condiţii, cei din conducerea clubului din Ghiroda au demarat negocierile cu Paul Codrea, care şi-a dat acordul miercuri să pregătească echipa din localitatea natală. Paul Codrea a mai antrenat doar Politehnica Timişoara, echipă cu care a fost neînvins în campionatul judeţean şi Liga a IV-a mai bine de doi ani. Fostul internaţional şi CS Ghiroda s-au aflat în dispută directă pentru întâietatea seriei acum doi ani, când trupa din localitatea ce se învecinează cu Timişoara le-a luat faţa celor de la Politehnica. Obiectivul echipei din Ghiroda este câştigarea seriei şi în acest an, chiar dacă în prezent ocupă doar locul 6 în clasament cu 13 puncte, la 5 puncte de liderul Ripensia Timişoara.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…